Într-una dintre cele mai sărace localități din județul Vâlcea, unde mulți oamenii trăiesc în pragul sărăciei, primarul Ștefan Verdeș din Livezi are timp berechet de conflicte inutile cu fosta primăriță și rudele acesteia. În loc să atragă investiții, europene sau de la bugetul de stat, primarul Verdeș se ocupă de răzbunări puerile, care, în mod cert nu se află în fișa postului dumnealui.
Am ales să facem publică această scrisoare, pentru că acuzațiile pe care femeia de serviciu din Primărie sunt foarte grave, iar instituțiile statului ar trebui să intervină. Măcar pentru a înceta calvarul pe care îl trăiește această femeie.
Facem precizarea că am încercat să îl contactăm și pe primarul Verdeș, însă acesta a fost de negăsit.
”Am îndrăznit să vă deranjez cu această scrisoare, în speranța că ea va fi publicată. Sunt într-o legătură directă cu acest articol fiind soră cu fosta primăriţă Ivancu Alexandrina şi lucrând în aceeaşi primărie cu primarul actual Verdeş Ştefan.
Sunt Ţircomnicu Daniela-Nicoliţa din comuna Livezi, sat Tina, judeţul Vâlcea, angajată la Primăria Livezi din 2005 în funcţia de femeie de serviciu, o funcţie care nu o concurează pe cea a primarului şi vă declar cu mâna pe inimă că am trăit un coşmar în mandatul trecut (2008-2012) al Primarului Verdeş Ştefan, dar mult mai profund este coşmarul pe care-l trăiesc în acest mandat (2016-2020)”, așa își începe scrisoarea o femeie de serviciu de la Primăria Livezi, femeie al cărui singur ghinion este acela că e sora fostei primărițe.
„Nu mai e soră-ta primar, eu sunt primar, e primăria mea şi fac ce vreau”
După cum am precizat mai sus sunt femeie de serviciu la Primăria Livezi, am o fetiţă minoră pe care am crescut-o singură (tatăl ei a decedat în urmă cu câţiva ani de cancer), am rate în bancă şi pot spune că trăim la limita sărăciei ca mulţi alţii din această zonă săracă. Părinţii mei sunt decedaţi, deci singurul meu sprijin este sora mea.
Sunt ameninţată încă din seara de alegeri şi în fiecare zi de lucru de d-nul primar Verdeş Ştefan că mă va da afară, că-mi va desface contractul de muncă, îmi spune dumnealui „chit că mă voi judeca cu tine cinci ani de aici înainte, te voi da afară, nu te suport”, „nu mai e soră-ta primar, eu sunt primar, e primăria mea şi fac ce vreau”.
Sora mea Ivancu Alexandrina lucrează în cadrul Primăriei în funcţia de asistent social, dar numai teoretic pentru că nici până în prezent nu i-a dat atribuţiunile care i se cuvin funcţiei. A izolat-o complet într-un birou în spatele Primăriei şi nimeni n-are voie să intre acolo.
A interzis tuturor să mai vorbească cu noi, eu nu am voie să intru în birou la sora mea. „Dacă te prind, îţi tai ziua şi te pun lipsă” mi-a zis dumnealui. N-am voie, de fapt, să intru în nici un birou, n-am voie pe hol, n-am voie la centrala termică sau în oricare altă încăpere în cadrul Primăriei.
Angajată la Primărie, trimisă să strângă lemne în pădure
Mi-a interzis total să-mi desfăşor activitatea şi atribuţiunile unei femei de serviciu, sunt obligată să strâng gunoaie şi să curăţ şanţuri pe marginea drumurilor, sunt trimisă la lemne în pădure, la tăiat de mărăcini pe coastă – oriunde, numai în Primărie nu – şi nu în urma unor discuţii decente şi civilizate „du-te dracu, ieşi afară, pleacă dracu’ n-ai ce căuta în Primărie”.
De fiecare dată când încerc să mă duc să mătur sau să spăl gresiile pe holuri îmi spune: „dă-i drumul de aici, ieşi afară, ţi-am zis că n-ai ce căuta aici”. L-am întrebat „d-le Primar, ce aveţi cu mine, nu vă gândiţi că am şi eu un copil de crescut?” şi mi-a răspuns: „ce mă interesează pe mine de copilul tău? Ce vrei să ţi-l cresc eu?”, atunci i-am spus „Dacă sunteţi primar, sunteţi pentru toată lumea” şi mi-a răspuns „Eu sunt primar pentru oamenii care m-au votat, de restul nu mă interesează, să facă ce o vrea”.
Trimisă să dezafecteze un grajd vechi
Am fost obligată să-mi desfăşor programul timp de câteva săptămâni, acum pe timp de iarnă, într-un grajd vechi care în loc de geamuri are gratii de fier şi uşi de tablă, la spart de buşteni, acolo unde sunt depozitate lemnele, apoi sunt trimisă într-o clădire veche şi dezafectată cu geamuri sparte, pereţii crăpaţi şi tavane picate pentru a face curăţenie (clădirea a fost folosită în scopuri zootehnice şi părăsită de ceva timp), este un adevărat focar de infecţie, vor să facă ceva acolo, îmi spune dumnealui.
Vara sunt trimisă pe marginea drumurilor cu o coasă mecanică să tai iarba sau la plantaţia de meri, toamna tai lemne cu drujba apoi le car cu roaba şi iarna sunt obligată şi trimisă oriunde în afara primăriei.
Este o luptă politică? Nimeni nu se bagă
Când au venit cei de la Protecţia muncii, eu şi sora mea am fost chemate împreună cu asistenţii personali, iar ceilalţi angajaţi au făcut protecţia muncii separat. Am întrebat şi eu dacă este normal sau corect să desfăşor astfel de activităţi ca femeie de serviciu în cadrul Primăriei şi mi s-a răspuns că este o luptă politică…, eu nu fac parte din nici o formaţiune politică, ce treabă am eu cu politica?
În zilele de vineri, celorlalţi angajaţi le fac program scurt de lucru iar eu sunt obligată să stau program normal de 8 ore, paznicul de noapte lucrează şi de dimineaţă şi după-masă şi sâmbăta şi duminica şi de câte ori este sunat trebuie să fie disponibil, iar fata de la bibliotecă este obligată să facă curăţenie în biroul primarului şi al secretarei acestuia.
În condiţiile în care m-am adresat: Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi am primit răspuns că nu este de competenţa d-lor şi să mă adresez instanţei iar eu trăiesc dintr-un salariu de femeie de serviciu şi nu-mi permite să plătesc un avocat pentru a mă adresa instanţei, ce altceva aş mai putea face?
M-am adresat unor televiziuni pentru a face publice scrisorile mele, în speranţa că va mai exista cineva, undeva, în această ţară care ar putea să-mi spună dacă eu sunt soră cu fosta Primăriţă mai am dreptul să trăiesc în această cojmună unde locuiesc şi plătesc taxe? Mi s-a spus că nu este un eveniment de senzaţie şi nu pot face publică povestea mea. Oare ce ar trebui să se întâmple să fiu şi eu ascultată şi să fie şi senzaţie? Oare mai există instituţii cărora să te poţi adresa?
Mă simt stresată, ameninţată, batjocorită şi umilită. Cred că numai bunul Dumnezeu mi-a mai rămas căruia mă rog să mă ţină să nu-mi ia minţile să pot să cresc fetiţa.
Ce viitor le putem oferi copiilor noştri dacă noi suntem oameni fără drepturi la noi în ţară? Asta-i România” eu nu mai înţeleg lumea… sunt totuşi femeie… despre ce vorbim? Respect faţă de o femeie, mamă singură?!