Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

POLIŢIŞTII şi ofiţerii SRI au descins în VÂLCEA şi alte 21 de judeţe

Nu mai puţin de 50 de percheziţii au loc în această dimineaţă de miercuri, 23 decembrie 2015, în judeţul Vâlcea, dar şi în alte 21 de judeţe şi în municipiul Bucureşti. La acţiune participă poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi ofiţerii SRI.

Oamenii legii îi „vânează” pe reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Timişoara, care ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deţinere persoanelor fizice neautorizate şi destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni.

„Poliţiştii specializaţi în arme explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, efectuează 50 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vaslui.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Timiş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice ar fi fost comandate şi primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitând astfel eventuale controale din partea autorităţilor. Poliţiştii vor pune în executare 50 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliţie pe raza cărora se efectuează percheziţii. Activităţile beneficiază de sprijinul de specialitate al S.R.I. şi al D.I.P.I.” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.