Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

POLIŢIST COMUNITAR din Râmnicu Vâlcea, bănuit de BRACONAJ PISCICOL

Problema braconajului piscicol pe râul Olt este departe de a fi rezolvată. Deşi, în ultima săptămână, poliţiştii au prins câţiva braconieri în judeţul Vâlcea, cazuri pe care le-au făcut publice prin intermediul comunicatelor de presă, totuşi pentru pescarii sportivi acţiunile oamenilor legii sunt mult prea puţine şi, de multe ori, fără ecou. Asta pentru că braconajul în Vâlcea a luat o amploare greu de imaginat, iar râul Olt este practic devastat de pescarii ilegali.
Zilele trecute, am fost contactaţi de un pescar sportiv, care susţine că, de fapt, Poliţia Vâlcea îi protejează pe braconieri, iar verificările pe care le fac sunt doar de suprafaţă. Redăm, în integralitate, acuzaţiile vâlceanului, care spun că a asistat la un control al poliţiştilor, aceştia din urmă refuzând să verifice plasele braconierilor, ci s-au mulţumit doar să citească două hârtii. Mai mult, din câte se pare, presupusul braconier este chiar un poliţist comunitar. „Eu v-am mai scris şi în trecut despre braconajul piscicol. Ieri am văzut pe Barajul din Nord o barca întinzând plase. Am sunat la 112, a venit echipajul. Au verificat actele celor care întindeau plasele doar vizual, dar nu au vrut sub nicio formă, chiar dacă am insistat să intrăm cu barca, să verifice ce tip de plase sunt, deoarece NIMENI, din cei cu autorizaţie, nu foloseşte plasa legală tip aţă, ci doar plase interzise de lege, plase monofilament. Domnii poliţişti s-au opus total verificării plaselor, deşi există suspiciunea de braconaj. Aveau cadru legal şi datoria să verifice aşa ceva. Au întocmit un proces-verbal în care au scris doar vorbele celui cu plasele, în care declara verbal că are plase legale şi cam atât. Ulterior, la 2 ore distanţă, am înţeles şi de ce. Cel care are autorizaţia şi bagă plase, lucrează în serviciul Poliţiei Comunitare. În această perioadă este prohibiţie la specia ştiucă, de fapt ea este cea vizată deoarece preţul icrelor de ştiucă este unul mare. Mai jos v-am pus şi filmarea de pe lacul Nord. Aţi face un mare bine dacă aţi publica un nou articol în acest sens, să încercăm, pe cât posibil, să reducem acest fenomen şi poliţiştii să fie forţaţi, în acest fel, să ia măsuri reale. În acest sens, am făcut şi o reclamaţie la adresa agentului principal care a refuzat să îşi facă treaba. Noi stăm şi ne facem duşmani, în speranţa că nu or să distrugă şi ultimii peşti rămaşi, iar poliţia nu ne ajută în niciun fel. A trebuit să caut prin nămol, personal, maşina celor care întindeau plase, deoarece ei nu ştiau locurile, dar nici bunăvoinţă nu aveau, probabil ştiau că este un coleg de-al lor” – susţine Claudiu – pescar sportiv.

PS. În final, trebuie să menţionăm că, iniţial, acest articol a fost publicat în ediţia on-line a ziarului nostru, în data de 21 februarie a.c. A doua zi după apariţie, la sediul redacţiei noastre a apărut şi poliţistul comunitar incriminat susţinând că el pescuieşte doar legal. Numai că, omul a refuzat să-şi dea numele, a refuzat să arate acte doveditoare şi să dea explicaţii cu privire la plasele pe care le foloseşte la pescuit. Promitem însă să revenim cu amănunte în acest caz…