Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Percheziţii la hoţi de componente auto

La data de 22 martie a.c.,în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti privind furtul mai multor bunuri (scule si componente auto) în dauna a 2 bărbaţi, unul din localitatea Lădeşti şi celălalt din localitatea Cernişoara, fapte comise în perioada decembrie 2016 – februarie 2017, s-a reuşit identificarea principalilor suspecţi ai faptelor, respectiv 2 tineri, B. A., de 21 ani, din comuna Copăceni, şi M. T., de 29 ani, din comuna Cernişoara, care şi-au recunoscut faptele comise.

Totodată s-au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele celor doi suspecţi, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Valcea, fiind identificate bunuri şi mijloace materiale de probă ce interesează cauzele. În continuare se efectuează cercetări faţă de cele 2 persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie procedurală prin Parchet.