Acasă Dezvăluiri PERCHEZIŢII în Vâlcea şi alte două judeţe într-un dosar de evaziune fiscală....

PERCHEZIŢII în Vâlcea şi alte două judeţe într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de 500.000 lei

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt efectuează 3 percheziții în județele Olt, Argeș și Vâlcea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 500.000 de lei, prin evaziune fiscală. Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Argeș și Vâlcea efectuează 3 percheziții la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Perchezitiile au fost în localitatea olteană Potcoava, Costeşti – Argeş şi în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

În fapt, administratorii unei firme din județul Olt, sunt bănuiți că, nu ar fi înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale de achiziții și livrări materiale de construcții către diverse firme, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a TVA-ului.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat ar fi în valoare de 500.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente de evidență contabilă, unități de calcul și alte înscrisuri. Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

La acțiune au participat 14 polițiști de la inspectoratele de poliție județene din Olt, Vâlcea şi Argeş, dar şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale Olt.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.