Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PERCHEZIŢII în Râmnicu Vâlcea la suspecți de DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI SPĂLARE DE BANI

În această dimineaţă, poliţiştii efectuează 4 percheziţii la sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale, pe raza judeţului Vâlcea, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

La data de 21 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de cei din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale-Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea şi de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale efectuează 4 percheziţii la 2 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni economice.

În fapt, în perioada iunie – decembrie 2014, cei în cauză în calitate de administratori la două societăţi comerciale cu sediile în municipiul Râmnicu – Vâlcea, ar fi efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri fără a înregistra şi declara operaţiunile comerciale şi veniturile realizate.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până la acest moment este de aproximativ 350.000 de lei.

2 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.