Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pe voi cine vă amendează, domnilor poliţişti?

În una din zilele săptămânii trecute, în faţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean – Vâlcea, pe strada Calea lui Traian, se afla un echipaj de poliţişti de la Biroul Rutier Rm. Vâlcea care îşi făcea selectiv datoria, sancţionând, pentru vini imaginare, pe toţi aceia care nu le plăcea lor cum arată. „Viteazul” care s-a afirmat în cazul prezentat de noi, este agentul şef Daniel Voinea, poreclit şi Garcea, datorită felului neglijent cum îşi poartă uniforma şi şapca pe fruntea capului, sugerând, subliminal, şoferilor din trafic, importanţa ce o are el în uniforma statului şi suficienţa care-l apucă atunci când se află în exerciţiul funcţiunii. Pretextând comiterea mai multor contravenţii, poliţistul a oprit un autocamion aflat în trafic, acuzând conducătorul autovehiculului, în principal, de nerespectarea obligaţiei de a purta centura sau dispozitivele de siguranţă omologate (Codul Rutier – art. 99, alin. 8), în timpul deplasării pe drumul public. Nu este cazul, acum, să vorbim şi despre celelalte contravenţii imaginare pretextate că ar fi fost comise, pentru că amenda a fost aplicată, nimic nu s-a contestat, banii au fost plătiţi şi problema se putea încheia fără alte comentarii. Numai că nu este aşa. Agentul şef zis Garcea este un poliţist abuziv şi indisciplinat care se situează deasupra Legii (art. 19 din Constituţie!), sfidând chiar articolul din Codul Rutier (art. 99, alin. 8) pe care l-a aplicat conducătorului auto la care ne referim. Păi, bine măi nea Garcea, dacă aplici amenzi pentru că nu se poartă centura de siguranţă, ţie ce lege îţi permite să nu ţi-o pui, aflat la volan, în mers? Pentru că eşti poliţist şi legea, în stradă, o faci tu? Stimaţi cititori, priviţi pozele cu care ilustrăm articolul şi încercaţi să vă înfrânaţi revolta. Oare ce vor spune superiorii acestuia, după publicarea articolului acuzator din pozele căruia se vede că agentul nu are centura pusă, deşi este în mers? Logic, agentul şef Adrian Voinea trebuie amendat cu suma de 900.000 de lei vechi şi să i se treacă în evidenţă şi cele două puncte de sancţionare prevăzute de lege. Apoi, pentru actul de indisciplină comis în văzul cetăţenilor Râmnicului, să i se aplice şi o sancţiune disciplinară, spre a se învăţa minte. Ştim sigur că individului abuziv nu i se va întâmpla nimic (chiar el ne-a spus-o, amintind de o proptea de-a lui la IPJ) şi nici nu se va răspunde la semnalul nostru. Dar vom continua să monitorizăm poliţiştii care aplică amenzi pentru lipsa centurii de siguranţă şoferilor aflaţi la volan şi modul cum respectă ei legea pe care o folosesc în aplicarea acestei sancţiuni. Vom face o rubrică permanentă cu abuzurile poliţiştilor de a nu purta centura la volan. S-a deschis cutia Pandorei şi vinovat este acest Garcea abuziv şi necontrolat. Legea ne permite să imortalizăm abuzurile poliţiştilor, când este cazul, ei fiind oameni publici, acţionează pe domeniul public şi nu fac obiectul vreunei interdicţii de fotografiere, aşa cum a afirmat şi ameninţat cu procese, abuzivul agent şef. Aşteptăm un comunicat de presă din partea Inspectoratului Judeţean de Interne – Vâlcea şi Biroului Rutier – Rm. Vâlcea, privind ancheta disciplinară care credem că se va declanşa, la sesizarea ziarului Vocea Vâlcii, dar aşteptăm şi un drept la replică al individului din uniforma statului vizat, pentru că nimeni nu este deasupra Legii.