Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Opriți jaful din munții Lotrului

trei inspectori ITRSV sunt anchetați penal

Despre jaful din pădurile aflate în nordul județului, prin tăierea masivă a ” aurului verde” , au scris toate publicațiile locale și au făcut emisiuni de radio și de televiziune „interactive „toate posturile media vâlcene. Unitatea comună a tuturor prezentărilor a fost că furturile masive din zonele nesupuse tăierilor legale sunt patronate de o nouă mafie post-decembristă din care nu lipsește mafia politică, cum nu lipsesc nici interesele personale ale factorilor oficiali de supraveghere, urmărire și descoperire a infractorilor silvici, care, bazându-se pe lacunele legii și la adăpostul întinderilor de păduri și al nopții, au patronat distrugerea. Din când în când, la comandă și nu pentru bani puțini, în unele publicații cunoscute ca având ziariști corupți, ce se documentează în baruri și restaurante, au văzut lumina tiparului denaturări ale adevărului, adevărate perdele de fum aruncate de infractorii ce se pretind reprezentanți ai statului, cu funcții importante în protejarea pădurilor. Pentru că este vorba de branșa jurnaliștilor, din care facem și noi parte, ne jenăm să deconspirăm numele colegilor care sunt cumpărați, cu ușurință, de mafioți, ei fiind, întotdeauna, aceia și și de la acelea și publicații. Avem credința, totu și, că patronatul firmelor editoare nu cunosc realitatea din bătătura lor. Timp de aproape 5 ani, alături de colegii din presa centrală (Ziua, România Liberă, Cotidianul sau Academia Cațavencu) am investigat chelirea munților din zona Obâr șia Lotrului și complicitatea inspectorilor silvici, de la ITRSV și Regia Pădurilor (complicitate tacită, dar deloc neinteresată) cu infractorii. Anvergura furturilor și valoarea masei lemnoase tăiate ilegal, ne-au condus la gândul că pe lângă complicitatea factorilor silvici responsabili a existat și există și o complicitate a organelor coercitive ale statului din zonă, fapt ce a determinat ca proprietarii privați de păduri să se împace cu soarta care-i urmărește ca un blestem, să fie bogați în aur verde, dar săraci în valori materiale. Singurul care a mai rămas să se lupte cu mafioții statului, din două județe „Gorj și Vâlcea „este inginerul Gheorghe Deaconeasa. Fost șief al Ocolului Silvic Voineasa, în perioada 2001 „2005, el a putut cunoaște îndeaproape fenomenul furtului aurului verde, mafioții autohtoni încercând de mai multe ori să-l atragă de partea acțiunilor lor ilegale, însă acesta i-a refuzat. La acest capitol, este semnificativ de remarcat faptul că, în urmă cu 5 ani, politicienii liberali vâlceni „pentru că ministrul de resort era tot liberal, i-au cerut acestuia să le dea câte un hectar de pădure în zona Obâr șiei Lotrului, fiecăruia, dar și ministrului care trebuia ” dăruit” . Iar Deaconeasa i-a refuzat. Dându- și seama că s-a opus curentului politicului tradițional, a apelat la câteva publicații locale, spre a fi ajutat, dezvăluind afacerile din zona Voineasa și autorii presiunilor care se fac asupra sa. De atunci, publicația noastră a luat spre monitorizare fenomenul și, prin mai mult de 100 de articole de presă, a informat organele statului și opinia publică despre marele jaf care a distrus ecosistemul din zonă și a îmbogățit, nepermis, mafioții din țară, dar și despre traficul de influență și abuzul în serviciu comis de multe personalități locale și județene. Dar, cu regret, trebuie să recunoaștem că nu am fost băgați în seamă!!!

ITRSV-ul intră în acțiune

Toate mișcările silvice care se întâmplă într-o zonă plină de păduri, pășuni și goluri alpine, sunt urmărite de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, arondat zonelor muntoase. La nivelul anului 2005, inspectorii vâlceni de la ITRSV Vâlcea proveneau din foștii salariați ai unității economice forestiere județene ” Cozia Forest” . Directorul acestei unități i-a disponibilizat, ca necorespunzători, pe cei care ulterior au devenit ” specialiști” la ITRSV, în fapt, niște inspectori mediocri, slab pregătiți și total superficiali. Dar ușor de manipulat, atunci când interesele obscure ale profesiei lor o cer. De ce spunem asta? Pentru că în anul 2005, trei inspectori ai ITRSV Vâlcea, Dinucă Gheorghe, Jianu Gheorghe și Simionescu Eugen, incomodați de încăpățânarea șiefului Ocolului Silvic Voineasa Gheorghe Deaconeasa de a nu închide ochii la tăierile masive făcute de firma daneză ” Rodank Industries” SRL au înaintat Parchetului 14 plângeri penale, prin care inginerul Deaconeasa și încă 13 rude ale sale au fost acuzate că și-au tăiat „ilegal „propria pădure, favorizând adevărații infractori silvici. Conform legii, s-au întocmit 14 dosare penale și timp de 5 ani de zile procurorii au desfășurat investigații, concluzionând, până la urmă, ceea ce era normal: neînceperea urmăririi penale împotriva lui Gheorghe Deaconeasa și a celorlalți 13 concetățeni de-ai săi. În fond cu ce-i supărase Deaconeasa pe ” specialiștii” de la ITRSV și pentru ce au fost favorizați danezii de la RODANK?

Plângere contra RODANK

Constatând că în zonă o firmă straină taie arbori fără discernământ, chelind pădurea, în zona Obâr șia Lotrului, șieful ocolului Voineasa „ing. Gheorghe Deaconeasa a sesizat tăierea ilegală a brazilor inspectorilor ITRSV. Dovedindu-se surzi, dar și complici (poate numai moral) cu danezii, ” itereseviștii” nu au ținut cont de cele sesizate de Deaconeasa, în rapoartele lor (în posesia cărora ne aflăm), privind controalele tematice făcute în zona Voineasa, afirmând că ” nu s-au găsit tăieri rase ilegale de material lemnos” în pădurea statului și numai în suprafața predată proprietarilor persoane fizice s-au constatat tăieri rase, vinovat considerându-se că este Gheorghe Deaconeasa. Drept urmare, Deaconeasa și 13 voineșeni au ajuns pe mâna procurorilor. Reclamați de lupii pu și paznici la oi. Anchetarea acestora a avut loc pe parcursul a 5 ani de zile, după care s-a ordonat Neînceperea Urmăririi Penale, absolvindu-i pe toți cei 14 reclamați de inspectorii silvici amintiți, de orice vină sau responsabilitate. În anul 2005, reporterii noștri de teren au cules informații despre tăierile ilegale din Voineasa chiar de la prefectul liberal Radu Renga, care, interesat, i-a manipulat  afirmând că firma daneză a tăiat arbori de ră șinoase cu complicitatea șiefului Ocolului Silvic, acesta ajutându-i în activitatea infracțională desfășurată. Evident, prefectul a avut un interes major, spre a- și ajuta colegii liberali dornici de împroprietărire cu păduri la Obâr șia Lotrului, dar dorea și mulțumirea ministrului liberal ce voia, nici mai mult, nici mai puțin decât 1 ha de pădure de ră șinoase, cu teren cu tot, la coada lacului Vidra. Prefectul, cu autoritatea sa, a reu șit să influențeze ancheta noastră jurnalistică, numai că lucrurile nu stăteau așa cum ni le-a prezentat el și ne-am dumirit de asta, după puțin timp. La data de 18 februarie 2005, inginerul Deaconeasa se mai afla în funcție și, constatând activitatea mafiotă din pădurile unde tăia, la ras, firma danezului Dennis Boggdild Rasmunssen, a depus o plângere penală împotriva firmei SC Rodank SRL împotriva administratorilor firmei începându-se urmărirea penală, sub aspectul săvâr șirii infracțiunilor de furt calificat și tăieri ilegale de arbori, prin dosarul nr. 75/P/2005. Ne face plăcere să reluăm publicarea vechii anchete (îmbunătățite), cu toate că tot ceea ce scriem acum, am mai scris odată ( și, ca noi, au mai făcut-o și alte publicații, neculpabilizându-l nimeni pe Gheorghe Deaconeasa), dar, la comandă, într-un cotidian local, o colegă de-a noastră, ” specializată” în documentare pe genunchi, fără să întrebe și partea cealaltă, a reluat vechile acuzații împotriva fostului șief de ocol Deaconeasa, de parcă ” itereseviștii” comanditari nu ar fi șitiut că au contribuit (prin necunoaștere „să zicem!) la tăinuirea tăierilor ilegale comise de Rodank, că inginerul Deaconeasa a fost absolvit de acuzațiile pe care ei i le-au adus și că firma daneză, operând sub ochii lor, s-a îmbogățit cu aurul verde din munții Lotrului, de nu se mai dă de urma administratorilor, fugiți din țară. Unde v-ați aflat, domnilor inspectori ai ITRSV, când ați fost invitați oficial, de șieful ocolului Voineasa să participați la constatarea cioatelor arborilor tăiați de ” Rodank” , de nu aveți semnătura pe procesul verbal întocmit și semnat de 18 martori, personal al Ocolului silvic și un fost salariat al Rodank care a dezvăluit ilegalitatea tăierii? De ce nu ați răspuns chemării de a vă prezenta în Obâr șie, atunci când pădurarii și șieful lor Deaconeasa au blocat utilajele cu care se comitea infracțiunea, în parcela tăiată ilegal? Multe ar mai fi întrebările de pus, dar teama că aceia ce sunt vinovați vor avea creșteri de tensiune  și căderi psihice, ne obligă să procedăm cu înțelegere, și anume, să asistăm, tacit, la ancheta ce se va întreprinde curând, împotriva lor. Pentru că împotriva inspectorilor ITRSV s-au depus plângeri penale și asta i-a turbat pe ” incoruptibili” , găsind o ” nevinovată” ziaristă să le înghită aiurelile (cu care nu vor mai putea apărea în fața procurorilor) să le îndulcească amarul.

400 de avize false

Firma Rodank, favorizată de mafia pădurilor din munții Lotrului, a vândut masa lemnoasă rezultată din tăierile ilegale unei firme austriace, aparținând concernului ” Cascade Empire” , cu sediul social în Sebeș, județul Alba. Cumpărători de bună credință, austriecii ne-au pus la dispoziție, la cerere, cele 400 de avize cu care s-au transportat lemnele și 30 de recepții, din perioada chelirii zonei amintite. Din constatările superficiale făcute asupra documentelor, se vede clar că danezii s-au folosit de avize false, cu serie inscripționată de Prahova (PH) și nu de Vâlcea (VL), iar la capitolul ” proveniență” au scris, tot în fals: ” Act de Punere în Valoare – APV… (de până la nr. 1069), punctul Miru” (nu avea cum să se ajungă la numărul dat procesejor verbale până la 1069!). Suntem și în posesia unui document de livrare către austriecii din Sebeș, prin care, într-o singură zi, au fost livrate 380 m.c. de material lemnos, ATENTIE!… la data de 30.12.2004. Cantitatea aceasta de bușteni nu s-a putut transporta decât cu 10 autocamioane speciale, valoarea materialului lemnos fiind de 800 milioane lei, la puterea de cumpărare a leului din anul 2004. Data expedierii era cu o zi înainte de Revelion (când toată lumea se pregătea de sărbătoare) și conform unui ordin al ministrului Pădurilor și al Regiei Naționale Silvice, pe ruta Obâr șie „Voineasa, trebuiau amplasate ( și au fost amplasate) patru puncte de control material lemnos și pomi de Crăciun. Aici trebuiau să- și desfășoare activitatea câte doi inspectori de la ITRSV, doi ingineri silvici de la Ocoalele silvice di zonă și doi polițiști din Brezoi, ei urmând să verifice, la sânge, transporturile de lemne. Punctele au fost stabilite la Ciunget, Voineasa, Malaia și Brezoi, unde, teoretic, ar fi trebuit să activeze 8 inspectori ITRSV, 8 salariați ai Ocolului Silvic și 8 polițiști. Cum de au trecut, în tandem, 10 autocamioane mari, cu 380 m.c. de masă lemnoasă, pe sub nasul ” paznicilor” , dacă nu a existat complicitate cu hoții? Din convorbirile purtate cu foarte mulți locuitori din zona munților Lotrului, a rezultat că nimeni nu mai are încredere în ” itereseviști” și concluzia tuturor a fost că legea trebuie să fie aplicată și asupra celor care nu au constatat și informat despre activitatea, în zonă, a firmei Rodank, suportând rigorile legii, cel puțin, pentru neglijență în serviciu. Toți cei implicați în răzbunarea pe fostul șief al Ocolului Silvic Voineasa „ing. Gheorghe Deaconeasa, își vor primi ceea ce merită. Le-a fost mai ușor să-i facă acestuia și celorlalți proprietari de păduri private acte de trimitere în anchetă penală, decât să fie corecți și să- și facă datoria. Suntem convin și că, de data aceasta, opinia publică s-a lămurit asupra cazului ” RODANK „ITRSV „Deaconeasa” și că niciun limfuroi de presă nu va mai aborda subiectul fără să-i consulte și pe cei denigrați, ca în cazul ce a determinat articolul nostru.

N.B.: Articolul denigrator privind cazul ” Rodank „ITRSV „Deaconeasa” a apărut în două episoade, în cel mai citit cotidian local. Ca unii care am investigat cauza și am prezentat-o, în ultimii 5 ani, în peste 100 de articole, ne-am dat seama, imediat, de intoxicare și de scopurile ascunse ale comanditarilor articolului naivei ziariste. Pentru a se evita un scandal neproductiv pentru imaginea presei locale, l-am contactat pe directorul cotidianului care s-a declarat mulțumit de atenționare și a promis că îi va cere semnatarei dezinformării să-l intervieveze sau să-l contacteze și pe ” incriminatul” Gheorghe Deaconeasa. După apariția și a părții a doua a articolului (total nedocumentat) s-a văzut că ” partea adversă” a ITRSV-iștilor interesați nu a fost contactată. Nu întrebăm și de ce! (va urma)

Romeo POPESCU