Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: Motel CAPELA, INCENDIAT!

În noaptea de joi spre vineri, 12/13 februarie a.c., în jurul orei 03.23, persoane necunoscute au incendiat Motelul Capela, de pe strada Castanilor, din municipiul Râmnicu Vâlcea. De când a fost vândut, motelul a fost dezafectat, clădirea fiind practic abandonată. Azi-noapte însă, cineva (posibil aurolaci) a intrat într-una din camerele motelului şi, se pare, că a aprins o lumânare pentru iluminatul încăperii. Ulterior, lumânarea a fost lăsată nesupravegheată, salteaua, parchetul, tocul ferestrei şi mai multe hârtii aruncate fiind cuprinse de flăcări.

Pompierii au ajuns în scurt timp la faţa locului, stingând incendiul, înainte ca flăcările să se propage la restul clădirii. „Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma folosirii unei surse de aprindere cu flacără deschisă pentru iluminatul camerei” – susţin pompierii.