Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ne întoarcem la perioada de teroare stalinistă?

Recenta luare de poziţie a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România ne-ar îndreptăţi să credem că da! Aceasta îi solicită fără echivoc procurorului şef DNA, Laura Kovesi să nu mai facă niciun fel de presiuni asupra Curţii Constituţionale,sub niciun pretext.Sub stindardul luptei împotriva Corupţiei şi sub lozinci gen Corupţia Ucide şi altele de genul ăsta, DNA a ajuns un fel de stat în stat ceea ce este intolerabil, cred judecătorii.

Constituţionalitatea abuzului în serviciu, aşa scum este el reglementat de Legea 78/2000 nu ar mai trebui discutată. Judecătorii mai consideră că declaraţiile doamnei Kovesi fac rău şubrezind fundamentele statului de drept şi că sunt de neacceptat. Declaraţiile doamnei procuror şef al DNĂ, Laura Codruţa Kovesi, potrivit cărora o decizie a CCR în privinţa abuzului în serviciu într-un alt sens decât cel susţinut de DNA ar fi „o încetare a luptei anticorupţie în România” şi „un semnal pe care statul roman îl da: «Gata, am luptat destul cu corupţia, nu mai trebuie să luptăm cu corupţia, nu mai trebuie să investigăm acest gen de fapte»”, reprezintă o formă de presiune asupra Curţii Constituţionale care e neconforma cu statutul de magistrat şi principiul separaţiei puterilor în stat, conchid ei.

Oare unde doreşte, totuşi, DNA să ne împingă?Ne este dor de epoca proceselor sumare cu verdicte deja cunoscute?