1

MITĂ CU CÂNTEC LA PRIMĂRIA RÂMNICULUI (III)

Precizări

Cu privire la aceste aspecte se impun următoarele precizări:

la data de 22.04.2013, în jurul orei 15.00, când a avut loc întâlnirea dintre denunțător și inculpat de la Hotelul Ibis din București, toate documentele referitoare la plata tranșei a doua din suma prevăzută în contract erau semnate de Frâncu Emilian Valentin, deci discuția purtată cu Popescu Sorin Dragoș nu are nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale primarului;

Frâncu Emilian Valentin semnase toate documentele referitoare la plată, care intrau în competența sa, în dimineața zilei de 22.04.2013, prima zi lucrătoare după întoarcerea dintr-o delegație din Elveția, și nu mai putea influența în niciun fel plata tranșei a doua, așa cum au declarat martorii Lepădat Ion – director executiv în cadrul Primăriei Mun. Rm. Vâlcea și Pripas Georgeta – șief serviciu contabilitate și buget în cadrul aceleia și instituții;

inculpatul nu a pretins pentru sine nici o sumă de bani ci așa cum a declarat constant, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, în calitate de primar l-a rugat pe denunțător, fără să condiționeze îndeplinirea rugăminții de îndatoririle sale de serviciu, să întoarcă locuitorilor din Rm. Vâlcea, o parte din suma încasată de la primăria acestui oraș, prin două operațiuni comerciale legale: sponsorizare și publicitate;

Frâncu Emilian Valentin a propus la 22.04.2013 ca Popescu Sorin Dragoș să folosească suma de 40.000 lei pentru a sponsoriza „Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea” , eveniment ce urma să fie organizat la 20.05.2013, cu ocazia aniversării a 625 ani de atestare documentară a orașului;

În acest scop i-a indicat denunțătorului să se prezinte cu stampila firmei la Șeful Corpului de Control al Primăriei Rm. Vâlcea, Liviu Avram, care se ocupa de strângerea fondurilor, pentru a încheia un contract de sponsorizare. Așadar, Frâncu Emilian Valentin nu a solicitat suma de 40000 lei „pentru sine” ci l-a rugat pe denunțător să sponsorizeze un eveniment local; toate evenimentele de acest gen sunt organizate din sponsorizări, iar conform adresei nr. 25569 din 24.07.2013 a Primăriei Rm. Vâlcea, în anul 2012 peste 120 de persoane fizice și juridice au sponsorizat diverse manifestări similare sau acțiuni caritabile;

Fondurile primite din sponsorizări se înregistrează în contul nr. 67 special destinat, sumele nefiind la dispoziția primarului și neputând fi utilizate decât pentru activitățile menționate în contractul de sponsorizare;

Frâncu Emilian Valentin a propus, de asemenea, în cadrul aceleia și întâlniri, ca Biroul Individual de Arhitectură să aloce suma de 50 000 lei pentru promovarea proiectului în mass-media, inculpatul indicând-o pe Constantinov Aurora, directoarea postului TV Vâlcea 1 – care se bucura de cea mai mare audiență în județul Vâlcea și care avea în grilă o emisiune de urbanism realizată de Tudor Șindilaru – ca fiind persoana căreia i se poate adresa; acest aspect rezultă și din convorbirea dintre Popescu Sorin Dragoș și Constantinov Aurora, redată în procesul-verbal din 25 aprilie 2013.

Promovarea proiectului era benefică atât pentru locuitorii județului Vâlcea, care puteau să vadă cum va arăta orașul peste câțiva ani, ar fi cunoscut proiectul privind amenajarea spațiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea și modul de cheltuire al banilor publici, cât și biroului de arhitectură care își făcea astfel publicitate prezentând activitatea societății care a executat proiectul. Așadar nici suma de 50000 lei nu a fost solicitată de inculpat „pentru sine” cum a reținut parchetul în rechizitoriu.

Incriminatoarea coală A4

La termenul din 18.06.2013 am solicitat instanței transcrierea integrală a consemnărilor de pe coala format A4 pe care Frâncu Emilian Valentin și-a notat ideile principale ale discuției pe care intenționa să o poarte la întâlnirea din 22.04.2013 cu denunțătorul la Hotelul Ibis. Această solicitare urmărea să dovedească că Frâncu Emilian Valentin nu a condiționat nicio clipă plata tranșei a doua din valoarea contractului de cele două sume de bani despre care s-a discutat și că, pe respectiva coală A4, pe verso, scria: „Propuneri: – 40000 lei sponsorizare, 50 000 lei promovare” . Așa cum s-a consemnat în încheierea din 18.06.2013, reprezentantul Ministerului Public s-a opus administrării acestei probe, fiind nevoit să recunoască că, așa cum a declarat inculpatul de la început, cele două sume despre care s-a discutat nu au fost „pretinse pentru sine” sau „disimulate într-un contract” , ci aveau ca destinație două activități legale: sponsorizarea și promovarea/publicitatea;

Destinația legală a acestor sume a fost confirmată și de denunțător, Popescu Sorin Dragoș declarând în fața instanței, la termenul din 30.07.2013, că „Am discutat și cu doamna Constantinov, la un moment dat, despre promovarea proiectului, când am venit cu banii la data de 25.04. La discuția de la hotel Ibis domnul primar ne-a vorbit prima oară despre promovarea în termeni la care se gândea dumnealui, adică în sensul că noi ar trebui sa plătim suma de 50.000 lei pentru promovare. Acela și lucru mi s-a adus la cunoștință și pentru suma de 40.000 lei care urma să fie folosită pentru sponsorizare indicându-mi-se și persoana pe care urma să o contactez pentru întocmirea contractului, domnul Avram. Nu am avut de făcut nicio obiecțiune din moment ce îmi era clar că mi se cere o sumă de bani așa cum bănuisem, nu mai conta sub ce formă mi se cer acești bani” – și din această declarație rezultă că la 19 ianuarie 2013, Frâncu Emilian Valentin nu le-a solicitat nicio sumă de bani denunțătorilor.

În plus, în „procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante” din 25.04.2013, atunci când denunțătorul îi înmânează martorului Constantinov Aurora geanta cu cei 50000 lei îi spune acesteia: „mai voiam să discutăm cu domnul Șindilaru, mai ales, am discutat despre promovarea proiectului la un moment dat” .

Procurorul a respins cererea de transcriere a celor consemnate pe coala tip A4

De altfel, șitiind că Frâncu Emilian Valentin nu a pretins pentru sine sumele de 40.000 lei și respectiv 50.000 lei – acestea având destinații legale -sponsorizare și promovare – procurorul a respins cererea formulată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de transcriere a celor consemnate de inculpat pe coala tip A4.

Din acela și motiv procurorul nu a comentat în rechizitoriu apărările inculpatului, șitiind că pe baza probelor administrate în cauză nu putea să le înlăture; cu privire la aceste apărări procurorul a consemnat doar că „Frâncu Emilian Valentin a expus o versiune prin care a încercat dovedirea nevinovăției sale, afirmând că l-a rugat pe Popescu Sorin-Dragoș, în cadrul discuției ambientale din data de 22.04.2013, să plătească 50 000 lei cu titlu de contract de publicitate încheiat cu televiziunea Vâlcea 1 TV și 40 000 lei sub formă de sponsorizare. Nu se va realiza o combatere a afirmațiilor făcute de inculpat, însă doar simpla lecturare a procesului-verbal de redare a acestei discuții ori audierea-vizionarea acesteia, evidențiază lipsa vreunei rugăminți formulată de inculpat. Relativ la modalitatea de plată a sumei de 50 000 lei de către denunțător, inculpatul a afirmat că e mai bine ca denunțătorul să remită banii, în mod direct, doamnei Constantinov, fără încheierea vreunui contract, lipsind cu desăvâr șire vreo întrebare adresată interlocutorului dacă este de acord să dea acești bani. Inculpatul a precizat denunțătorului că acesta trebuie să remită 50 000 lei pentru ca el să semneze actele pentru virarea tranșei a doua, de 400000 lei, din suma cuvenită biroului de arhitectură. Și referitor la suma de 40000 lei pretinsă de inculpat în cadrul discuției ambientale din București, acesta nu l-a întrebat pe denunțător dacă vrea să înmâneze banii…” .

Observăm că procurorul tratează subiectiv apărările inculpatului, fiind doar parțial exact în expunerea sa. Astfel, este adevărat că Frâncu Emilian Valentin i-a spus denunțătorului să se adreseze pentru promovarea proiectului martorului Constantinov Aurora, cu care putea discuta despre publicitate sau putea să facă acest lucru direct printr-o agenție specializată, dar nu este adevărat că i-ar fi spus să nu încheie un contract.

De asemenea, neacceptând, în ciuda probelor administrate în cauză, că, la data și ora întâlnirii cu denunțătorul, Frâncu Emilian Valentin semnase deja toate actele referitoare la plata sumei aferente tranșei a doua din valoarea contractului, procurorul insistă că inculpatul ar fi condiționat semnarea acestor documente de plata celor 40000 lei și respectiv 50000 lei, lucru neadevărat mai ales că primarul îi spusese lui Popescu Sorin Dragoș că actele au fost semnate și banii urmau să-i intre în cont.

„Am făcut denunțul pentru a denunța presupuse fapte de corupție”

În susținerea actului de inculpare organul de urmărire penală s-a bazat pe declarațiile lui Popescu Sorin Dragoș, ale colegului său Șerban Marinescu, care nu a perceput direct faptele ci prin intermediul primului denunțător, pe înregistrările convorbirilor telefonice și pe înregistrarea ambientală din 22.04.2013 de la Hotelul Ibis. Martorul Șerban Marinescu s-a prezentat la Direcția Națională Anticorupție la 16.04.2013 și a formulat un denunț arătând că este colaborator al Biroului Individual de Arhitectură Popescu Sorin Dragoș, firmă care a realizat pentru Primăria Râmnicu Vâlcea proiectul tehnic „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central” . În continuare, acesta a arătat că „pe data de 12.04.2013 primarul Emilian Frâncu l-a contactat telefonic pe colegul meu Sorin Dragoș Popescu și l-a rugat să se prezinte la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta „ce s-a stabilit inițial” . Duminică, 14 aprilie 2013, domnul primar a revenit cu aceea și solicitare de a ne întâlni să discutăm cu dânsul. Având în vedere că în această perioadă aveam de primit o importantă sumă de bani, aproximativ 140.000 euro, exista posibilitatea și suspiciunea ca primarul să fie insistent în a ne întâlni și discuta în legătură cu acești bani și posibile foloase pe care ar putea, de la noi, să le ceară” . În aceea și zi Șerban Marinescu a dat o declarație în care a reluat acelea și aspecte, rezultând că la întâlnirea din 19 ianuarie 2013 Frâncu Emilian Valentin nu le-a pretins denunțătorilor nicio sumă de bani. În declarația dată la 30.07.2013 în fața instanței acela și martor a arătat că la 19 ianuarie 2013 inculpatul nu a pretins nicio sumă de bani. De asemenea, Șerban Marinescu a arătat în aceea și declarație că „Frâncu Emilian nu mi-a pretins direct vreo sumă de bani. Eu am făcut denunțul pentru a denunța presupuse fapte de corupție. Exista o posibilitate de a influența acordarea execuției lucrării unei anumite firme de către proiectant dacă acesta cere în caietul de sarcini executarea anumitor lucrări, manopere, ce s-ar putea face doar de către o anume firmă. Dar în momentul în care noi predaserăm proiectul firește că nu mai putea face acest lucru. Cunosc că în contract exista prevederea că ar putea fi făcută plata și în tranșe dar nouă ni s-a spus clar că vom primi banii toți într-o singură tranșă” .

VA URMA