Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

MIRCIA GUTĂU e fericit! I-au expirat toate INTERDICŢIILE

În data de 23 martie 2015, Mircia Gutău a devenit un cetăţean care se poate bucura de toate drepturile sale, inclusiv acela de a alege şi de a fi ales.

Reamintim că în data de 7 noiembrie 2014, la Tribunalul Turnu Severin s-a judecat contestaţia procurorilor DNA, care considerau că măsura complementară de interdicţie de a ocupa o funcţie publică, după contopirea pedepselor în cazul lui Mircia Gutău, aceasta este mult prea scurtă. De aceea, procurorii au solicitat instanţei de judecată mărirea perioadei de interdicţie, pentru a-l împiedica pe Mircia Gutău să candideze la alegerile locale din 2016. Decizia magistraţilor de la Tribunalul Turnu Severin a fost una favorabilă fostului primar, deoarece aceştia au respins contestaţia DNA.

Aşadar, în data de 23 martie 2015 au expirat toate interdicţiile lui Mircia Gutău cu privire la posibilitatea de a candida şi a fi ales într-o funcţie publică. „Sunt un om fericit şi împlinit. Familia şi Dumnezeu mi-au fost alături în toată această perioadă grea pentru mine. Sunt decis să candidez la primăria Râmnicului în 2016. Încă nu m-am hotărât din partea cărui partid, însă mai e timp”, ne-a declarat fostul edil Mircia Gutău.