Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Masonii Perpelea si Vldoiu confisca o unitate militara

Masonii Perpelea şi Vlădoiu confiscă o unitate militară

Cei doi francmasoni vor să anunţe construirea unui centru masonic internaţional pe terenul fostei unităţi militare de vânători de munte

Şoc şi uimire pentru autorităţile locale din Râmnicu Vâlcea după ce ministrul Educaţiei, pesedistul Remus Pricopie, le-a respins cu fermitate proiectul de realizare a unui centru de excelenţă pentru tinerii olimpici pe terenul fostei baze militare a vânătorilor de munte de la limita nordică a oraşului. Cu cele patru hectare de teren şi cu clădirile din baza rămasă părăsită se pare însă că au alte planuri doi dintre capii masoneriei din Vâlcea: Aurel Vlădoiu şi Mircea Perpelea.

Proiect respins fără justificare

Pentru reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea răspunsul ministrului Pricopie a venit ca o lovitură în moalele capului ţinând cont de tot efortul depus pentru realizarea proiectului ambiţios pentru copii geniali ai Vâlcii. „De anul trecut tot facem şi refacem actele cu Universitatea din Piteşti care a preluat deja prin protocol o parte din baza militară de acolo cu scopul declarat de a realiza un campus universitar. Noi intenţionam să creăm un Centru de Excelenţă pentru tinerii olimpici din Vâlcea, care să funcţioneze pe lângă acest campus. Interesul nostru era să ţinem aceste valori în oraş şi totodată să facem din municipiu un centru universitar de renume. Aveam inclusiv promisiunea guvernatorului BNR Mugur Isărescu că ne va ajuta în realizarea acestui proiect. Am mers la ministrul Pricopie inclusiv cu deputatul Costi Rădulescu şi în cele din urmă ne-am izbit de un refuz categoric. Nu şi-a motivat gestul în niciun fel”, explică viceprimarul Ion Gigi Matei.

Pe de altă parte, surse din cadrul lojilor masonice susţin că în spatele refuzului lui Pricopie se află interesul acestuia şi al altor doi masoni din Vâlcea de a ieşi în faţă cu ocazia Conferinţei Mondiale a Marilor Loji, eveniment ce va fi găzduit de România în 2014. Remus Pricopie, membru al unei loji masonice din Bucureşti şi al filialei române a Clubului de la Roma, vrea astfel să iasă în faţa marilor maeştrii cu proiectul unui centru masonic internaţional realizat la Râmnicu Vâlcea. Prin decizia luată în 2011 la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferinţă Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare, România a fost preferată în faţa Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. „În discuţiile cu lojile din Vâlcea şi cu alţi masoni din Bucureşti de origine vâlceană stabilisem să propunem un astfel de proiect în Vâlcea. Numai că nu era vorba de fosta unitate militară de la limita cu Vlădeştiul, ci chiar Muzeul Memorial «Nicolae Bălcescu» pentru a onora atât istoria masonilor români, cât şi pe cea a marelui istoric şi luptător pentru reîntregirea ţării. Da, am auzit şi eu că Mircea Perpelea şi Aurel Vlădoiu vor să mute proiectul mai aproape de Râmnicu Vâlcea”, susţine unul din membrii lojelor vâlcene.

Vlădoiu şi Perpelea, de la „Ştefan Gheorghiu” la vârful lojilor masonice

În lista lui Roncea, aşa cum este cunoscută lista lojilor masonice preluată din raportul SRI pe 2009 privind activitatea lojilor din România, Vâlcea figurează cu patru loji: Gheorghe Magheru, Cozia, Anton Pann şi Barbu Ştirbey, conduse la acea dată de venerabilii: Nicolae Barbu, Liviu Pătru, Ovidiu Fleşeriu, respectiv Constantin Vlăduţu. Tot în 2009, Mircea Perpelea se afla la conducerea lojei William Preston, din Bucureşti, cu sediul templului la adresa: str. Lister Nr.37 – Arenele BNR – sect. 5 – Bucureşti. Loja din care face parte Perpelea este printre altele cea în care îşi fac intrarea mai toţi cunoscuţii guvernatorului Mugur Isărescu, printre care şi Aurel Vlădoiu, fost coleg cu guvernatorul la Institutul „Ştefan Gheorghiu”, şcoala de activişti a PCR. Mircea Perpelea a trecut, de asemenea, prin cursurile şcolii respective, în ultimii ani ai comunismului deţinând funcţia de coordonator judeţean al activităţii Uniunii Tinerilor Comunişti. Printre ceilalţi masoni de top ai Vâlcii se numără Mugur Isărescu, Dinu Săraru, Lazăr Comănescu, mai mulţi politicieni locali, în special din tabăra liberală, importante feţe bisericeşti, finanţişti şi diverşi ofiţeri de informaţii din cadrul SRI şi al altor servicii de informaţii.

„Nu ştiu ce să spun despre povestea aceasta cu masoneria. Nu mă pricep la astfel de chestiuni. Tot ce ştiu este că cele mai mari greutăţi în realizarea proiectului nostru le-am întâmpinat la Universitatea de Stat din Piteşti, unde domnul Perpelea are catedră. O fi şi ce spuneţi dumneavoastră vreo poveste masonică la mijloc, dar eu chiar nu mă pricep la aceste chestiuni”, mai spune vicele din Primăria Râmnicu Vâlcea.

Perpelea: „Primăria nu a dezvoltat niciun proiect de excelenţă educaţională”

Reprezentant al Universităţii de Stat din Piteşti, Mircea Perpelea susţine că împreună cu alţi vâlceni încearcă o revitalizare a bazei militare de vânători de munte de la marginea Râmnicului. „Suntem un grup de vâlceni interesaţi în revitalizarea acestei baze. Avem un proiect de excelenţă în învăţământ. Nu ştiu de niciun proiect al Primăriei în acest sens. Nu există niciun refuz al ministrului Educaţiei, pur şi simplu Primăria Râmnicu Vâlcea nu a dezvoltat niciun proiect de excelenţă educaţională care să fie propus ministrului Pricopie. Pe de altă parte, interesele primăriei se leagă mai mult de chestiuni edilitare, locuinţe şi chestiuni de acest gen. Nu, să nu amestecăm lucrurile. Proiectul nostru nu are legătură cu Conferinţa Mondială a Marilor Loji Masonice”, susţine Mircea Perpelea.