Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mărturisirea unui condamnat

Răspunzând solicitării râmniceanului nostru Marin Petru Coveianu, condamnat definitiv in dosarul penal privind privatizarea SC ALUTUS SA, de a-l vizita la Penitenciarul Coliba și în dorința de a face ample dezvăluiri despre caz, colaborarea cu inculpatul principal Nicolae Minea, vinovăția și responsabilitatea sa privind activitățile infracționale desfășurate cu patrimoniul societății comerciale, încercăm să ajutăm la descâlcirea ghemului nebuloasei din spatele cortinei. Miercuri, 29 august, prin bunăvoința conducerii Penitenciarului Colibași (căreia îi mulțumim pentru bunăvoință, transparență și colaborare!) am dialogat, timp de 2 ore, cu deținutul Coveianu. Interviul incendiar luat, care aruncă în aer imagini publice ale unor neonorabili demnitari ajunși în posturi cheie, se va întinde pe mai multe episoade și așteptați-vă să aflați lucruri noi „NECUNOSCUTE „despre cum a acționat infracțional Nicolae Minea, cine l-a ajutat din umbră, cine sunt autorii schemelor de pagubirea patrimoniului privat și al statului și cum s-a dat de gol acesta, în penitenciar, privind semnăturile de pe actele de vânzare-cumpărare (aflate la Cabinetul notarial Rodica Firan) care l-au atras în cauză și la pedeapsa privativă de libertate pe interlocutorul nostru Marin Petru Coveianu.

DEZVĂLUIRI. Cazul ” Minea-Alutus” a ținut ani de zile capul de afiș al scandalurilor publice în județul Vâlcea. Prin mijloace numai de el șitiute și bazându-se pe existența legii privatizării, Minea Nicolae, cetățean român, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, a reu șit să intre în proprietatea tuturor bunurilor mobile și imobile ale întreprinderii de turism OJT „Vâlcea, rebotezată, după Revoluție, SC ALUTUS SA. Apoi, cu sprijin ocult, el a reu șit să pună în practică o strategie de transferuri, la prețuri derizorii, a tuturor imobilelor societății, strategie imaginată și creată de persoane cu solide cunoștințe juridice, investite cu atribuții în aplicarea dreptului, dar care, în loc să le exercite cu respectarea strictă a normelor de conduită profesională, le-au subordonat scopurilor și intereselor lui Nicolae Minea. Și nu degeaba! Numai că membrii PAS ai noii societăți nu s-au lăsat batjocoriți și i-au intentat acestuia o serie de procese, conduse magistral, din umbră, de un demnitar al Justiției Române, în favoarea șimecherului ” om de afaceri” Minea. După ani și ani de judecată, s-a pus punct proceselor din cauza amintită și prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Suceava, Nicolae Minea a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei, în prezent el ispă șindu- și pedeapsa în Penitenciarul Coliba și. Tot în această cauză a fost judecat și condamnat la 6 ani de închisoare cu executarea pedepsei Marin Petru Coveianu. Acesta a fost privat de libertate pentru comiterea infracțiunii de acte asimilate de corupție, conform Legii nr. 78/2000, art. 10 lit. a, constând în stabilirea cu intenție a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a unor bunuri aparținând statului sau unde statul era acționar. De-a lungul timpului, în presa județeană au fost publicate puține informații despre acest caz și niciodată lucrurile nu s-au lămurit informațional. De aceea, răspunzând solicitării râmniceanului nostru Marin Petru Coveianu, condamnat definitiv, de a-l vizita la Penitenciarul Coliba și în dorința de a face ample dezvăluiri despre caz, colaborarea sa cu inculpatul principal Nicolae Minea, vinovăția și responsabilitatea sa privind activitățile infracționale desfășurate cu patrimoniul SC Alutus SA, încercăm să ajutăm la descâlcirea ghemului nebuloasei din spatele cortinei. Ieri, miercuri, 29 august, prin bunăvoința conducerii Penitenciarului Colibași (căreia îi mulțumim pentru transparență și colaborare!) am dialogat, timp de 2 ore, cu deținutul Coveianu. Interviul luat se va întinde pe mai multe episoade și așteptați-vă să aflați lucruri noi „NECUNOSCUTE „despre cum a acționat infracțional Nicolae Minea, cine l-a ajutat din umbră și cum s-a dat de gol acesta, în penitenciar, privind semnăturile pe actele de vânzare-cumpărare care l-au atras în cauză și la pedeapsă și pe interlocutorul nostru Marin Petru Coveianu. Deoarece cazul ia o nouă turnură, o revizuire a dosarului în favoarea interlocutorului nostru se impune.

Rep.: Dumneavoastră sunteți Coveianu Marin Petru, născut în 28 iunie 1953. Ați fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea de acte asimilate corupției, conform Legii 78 din 2000, articolul 10, litera ” a” , constând în stabilirea cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a unor bunuri unde statul este acționar. Am dat curs invitației transmisă prin soția dvs, de a vă vizita la Penitenciarul Coliba și, în ideea unui interviu. V-aș ruga să îmi spuneți dacă mai sunteți de acord cu acest interviu sau dacă restricționați cu ceva demersul nostru?

Marin Coveianu: Sunt de acord cu intervievarea și nu restricționez cu nimic.

Rep.: De când îl cunoașteți pe Nicolae Minea și în ce an ați intrat în relații de serviciu cu el?

M.C.: Pe Minea îl cunosc din liceu, iar în relații de serviciunu pot să zic că am intrat la o anumită dată, dar pot să zic că în permanență l-am ajutat. Am mai avut niște lucrări de făcut pe la cooperativa ce o avea în trecut, după Revoluție, Viitorul Băbeni, și făcuse niște birouri prin Vilmar, pentru că eu am fost unul dintre tehnologii Vilmarului. L-am ajutat pe Minea, pentru că acolo se intra mai greu și avea nevoie de ajutor. Ulterior, eu mi-am făcut o fabrică de pâine, SC NICO SRL, fiind primul brutar al Vâlcii, în anul 1991. Se afla pe undeva peste drum de ” Mila Doamnei” , în spatele Policlinicii cu plată. Era o clădire pe care am renovat-o din temelii și am amenajat o linie tehnologică de producere a pâinii de 8 tone pe zi. La acea dată, l-am ajutat la înființarea societății Boromir, pe Costi Boromiz. El mi-a cerut niște bani împrumut, el având, atunci, firma „Alfa și Omega” SRL și îmi spusese că vrea să se desprindă din acea societate pentru că erau cinci acționari și vrea o firmă a lui personală. În acest scop, Costi Boromiz mi-a cerut 1,5 milioane, bani foarte mulți la data respectivă, gândiți-vă că o Dacie era atunci 183.000 lei. I-am spus atunci: ” Costi, eu îți dau fără nicio problemă. Eu am 22 de milioane lei credit de la bancă și nu am posibilitatea să îi cheltuiesc așa rapid. Dar, îți dau banii cu condiția să mă aprovizionezi pe mine cu făină și cu grâu” . De aici a pornit hora. El îmi dădea făina la prețul la care a fost făina în momentul în care i-am dat eu banii, adică vreo 36 de lei. Se făcuse, la un moment dat, făina, 800 de lei, dar el mi-o vindea tot la 36 de lei. Mai mult decât corect! I-am spus eu, la un moment dat, lui Costi Boromiz, să mărească prețul, pentru că îmi era jenă, la care el mi-a pus pixul în mână și mi-a spus: ” Puneți dvs. prețul!” . Și atunci am scris eu 114 lei. Ei bine, a fost și ultimul transport de făină, pentru că statul vindea peste drum de mine pâinea la 20 de lei, iar eu ieșeam cu ea la 35 de lei. După pomana asta a lui Boromir, am simțit că nu mai pot să ies la mal și în felul acesta s-a dus de râpă societatea de pâine. Atunci am intrat în relații cu Minea, ca tehnolog pe tâmplărie. Dar când am văzut cum se lucrează în tâmplărie, cu abateri de +/- 1 centimetru, i-am zis că o să-i strâng puțin și nu o să-i las în abateri. Ei bine, eu l-am învățat ce înseamnă o organigramă, o fișă a postului, o calculație de preț cu toate metehnele ei și ulterior am preluat tot ce însemna producție la un atelier de tâmplărie ce era plasat, undeva, pe Morilor. (va urma)

Romeo POPESCU