Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

MAFIA PĂDURILOR: 32 de PERCHEZIŢII la hoţii de LEMNE!

Foto: arhiva Vocea ValciiA venit vremea ca mafia pădurilor să intre în atenţia Poliţiei, deşi încă sunt încercări timide ale oamenilor legii, în condiţiile în care din pădurile ţării noastre se fură de ani de zile ca-n codru.

Dar, cum niciodată nu este prea târziu, iată că avem şi veşti bune de la poliţiştii români. La sfârşitul acestei săptămâni, agenţii IGPR şi procurorii DIICOT au descins în 32 de locaţii din Neamţ, Bacău şi Argeş. Cele mai multe percheziţii, 29, au avut loc la Neamţ, în timp ce la Bacău au avut loc 2 percheziţii, iar la Argeş doar una.

Vizaţi a fost, aşa cum spuneam hoţii de lemne sau, mai precis, membrii unei grupări infracţionale organizată, specializată în tăierea ilegală de arbori şi evaziune fiscală. Mascaţii şi procurorii i-au luat la întrebări pe 17 suspecţi, persoane fizice şi juridice, care sunt bănuiţi de exploatarea ilegală a unei suprafeţe mari din fondul forestier naţional. Lemnul a fost transportat şi vândut, fără documente de însoţire ori în baza unor avize de însoţire false sau care erau anulate la destinaţie.

„Pentru a justifica provenienţa materialului lemnos, membrii grupării ar fi înregistrat în contabilitate documente fictive, emise de societăţi de tip fantomă sau care nu desfăşurau tranzacţii cu vegetaţie forestieră.

Prin activitatea infracţională, cei în cauză ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproape 2.300.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 64.000 de euro, 50.000 de lei, 1.200 de dolari, 200 de lire sterline şi importante cantităţi de material lemnos de provenienţă ilicită.

De asemenea, ieri, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 59 de ani, din Neamţ, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, tăiere de arbori fără drept şi abuz în serviciu, urmând să fie prezentaţi magistraţilor Tribunalului Neamţ, cu propunere de arestare preventivă” – susţin poliţiştii IGPR.