Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarm din VÂLCEA, găsit spânzurat în pădure la Galicea

A înfruntat moartea cu mult curaj în Afganistan, însă a clacat într-un moment limită, spânzurându-se. A reprezentat ţara noastră cu mândrie şi curaj în Afghanistan, în două misiuni dificile, pe care le-a îndeplinit cu succes.

Moartea tragică a locotenent-colonelului Viorel Cristea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, în vârstă de 45 de ani, i-a şocat pe colegii săi, iar familia lui încă nu înţelege ce s-a întâmplat, moartea sa fiind învăluită încă în mister.

Ofiţer superior al Jandarmeriei Vâlcea, locotenent-colonelul Viorel Cristea, în vârstă de 45 de ani, şi-a pus capăt zilelor în timp ce se afla în concediu. Era dat dispărut de soţia lui încă de duminică şi a fost găsit mort luni, într-o pădure din comuna Galicea.

Bărbatul participase la două misiuni dificile în Afganistan, pentru care a fost şi decorat de preşedintele Poloniei. Prima oară, în 2012, a avut rolul de a-i instrui pe poliţiştii afgani, iar trei ani mai târziu a coordonat deplasarea convoaielor NATO în zona în care talibanii organizau atentate sângeroase. Pentru aceasta a doua misiune a primit distincţia “Steaua Afganistanului”.
Bărbatul de 45 de ani era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea. Soţia lui a fost cea care a alertat autorităţile. Militarul a fost descoperit într-o pădure aflată în apropierea locuinţei socrilor săi.

Carieră de excepţie

Privit de colegii de la Jandarmeria Vâlcea ca un profesionist de excepţie, Viorel Cristea a avut şi o pregătire profesională şi militară pe măsură. După absolvirea Academiei de Poliţie în anul 1995 a fost repartizat la Detaşamentul de Jandarmi din Petroşani. A îndeplinit funcţia de comandant de pluton. În perioada 1998 – 2005 a activat la Vâlcea, la Inspectoratul de Jandarmi. Următorii trei ani i-a petrecut la Drobeta Turnu Severin, unde a îndeplinit funcţia de comandant de detaşament. În anul 2008, a revenit la IJJ Vâlcea unde a lucrat până în 2011 din poziţia de ofiţer principal.

Anul 2011 a fost pentru jandarmul Viorel Cristea începutul unor cursuri de specialitate în ordine publică, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, cercetare şi documentare. A absolvit, de asemenea, şi cursuri pentru misiuni internaţionale.

Tot 2011 a fost anul în care a participat la prima sa misiune în Afganistan, unde a stat mai mult de un an, timp în care alături de alţi jandarmi români, a instruit poliţişti afgani.

A doua sa misiune în Afganistan a avut loc în 2015, când responsabilităţile sale au fost mult mai mari. Ca şef al Biroului de Operaţiuni din cadrul organizaţiei Police Institution and Advising Team, Cristea a răspuns de deplasarea covoaielor de la baza militară a Naţiunilor Unite până la sediile unor instituţii, precum Ministerul de Interne sau Academia de Poliţie din Afganistan.

A primit calificativul „Excepţional”

Pentru meritele sale extraordinare în cadrul celei de-a doua misiuni în Afganistan, Viorel Cristea a fost decorat chiar de către preşedintele Poloniei. A primit distincţia „Steaua Afganistanului“, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Ambasadei Poloniei de la Bucureşti în anul 2016. Tot în anul 2016 a primit emblema de onoare a MAI cu însemne de război.

În ultimii 5 ani a avut numai calificativul „Foarte bun“, cu o singură excepţie – în 2015 când a primit calificativul „Excepţional“, după misiunea din Afganistan.

A trecut de fiecare dată testarea psihologică

Grigore Ciauşescu, inspectorul şef al IJJ Vâlcea, susţine că este şocat de vestea morţii lui Cristea, acesta fiind cunoscut ca un foarte bun camarad, un excepțional profesionist, dăruit pentru activitatea sa ca jandarm. De fiecare dată, susţine comandatul lui Cristea, acesta a fost declarat apt, după testările psihologice. Ultima dată a fost testat în mai 2017.

„De-a lungul timpului a fost verificat, a fost testat psihologic de mai multe ori şi la plecare şi la venirea din Afganistan. Chiar şi anul trecut, deşi nu era prevăzut în planul de testări psihologice anuale, i-am cerut să-şi refacă testul, ca o măsură de precauţie, având în vedere sindromul posttraumatic care a fost întâlnit la militarii care au petrecut o perioadă mai lungă în teatrele internaţionale de operaţiuni. Fiindcă la ultima misiune a stat un an de zile, nu şase luni, cum era prevăzut în contract, o misiune care supune oricum psihicul la un efort şi o încordare deosebită. Testul nu l-a făcut la noi, pentru că psihologul este în concediu maternal, ci la Târgu Jiu. La ambele testări, şi la cea de anul trecut şi la cea de după venirea din Kabul, a fost declarat apt. Prelungirea din Afganistan s-a făcut pentru tot contingentul, dar cine dorea se putea reîntoarce oricând dorea în ţară. Adică nu este obligat să rămână acolo, lucru care s-a şi întâmplat cu unii dintre jandarmi. Iar el a dorit să rămână“, a declarat inspectorul şef al IJJ Vâlcea, Grigore Ciauşescu.