Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Iuliana Moise a câştigat prima bătălie din justiţie împotriva RAR

În luna septembrie a anului 2013, pedelista Iuliana Moise a reuşit să fie schimbată, în sfârşit, din funcţia de director al Registrului Auto Român (RAR) Vâlcea, deşi aceasta se ţinea cu dinţii de scaun. În locul ei a fost numit social-democratul Laurenţiu Popa, însă se pare că mai mare pedelistă Moise vrea cu tot dinadinsul să se întoarcă la RAR. Asta pentru că ea a contestat în instanţă decizia de schimbare din funcţie, iar în data de 28 martie a.c., judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis să-i dea câştig de cauză, Moise urmând să primească şi salariile pe care le-a pierdut de când a fost destituită. Sigur, decizia nu este definitivă, ea fiind atacată cu apel. „Admite contestaţia. Anulează Decizia de sancţionare nr.550/19.08.2013. Repune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere şi obligă intimata la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 19.08.2013 şi până la data integrării în funcţie. Obligă intimata la 3.000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28 martie 2014, la sediul Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă” – se arată în hotărârea judecătorilor Tribunalului Vâlcea