Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ÎNŞELĂCIUNE doljeană la Zilele Imnului Naţional din RÂMNICU VÂLCEA

Firma care a organizat în acest an manifestările prilejuite de Zilele Imnului Naţional a reuşit să dea câteva rateuri răsunătoare pentru râmniceni, însă îndestulătoare pentru ei. Având loc anumite „neînţelegeri”, după cum ne-a spus reprezentantul firmei, Georgiana Cocoşilă, pe scena de pe Splaiul Independenţei nu au mai urcat Emil Lasaria şi DJ Rino & Silvia, aceştia fiind întorşi de pe drum.
O altă bătaie de joc marca Musyk Gola din Craiova a fost la organizarea concursului „Tinere Talente”, anunţat cu surle şi trâmbiţe, inclusiv pe pagina oficială a primăriei Râmnicu Vâlcea. Deşi au anunţat premii în bani şi produse de 2.000 de euro, copiii care au urcat pe scenă s-au ales cu cadouri de la sponsori şi cu cel mult 100 de euro, în total.
Am reuşit să stăm de vorbă cu câţiva părinţi, care au participat la preselecţia organizată în data de 23.07.2015, între orele 11.00 – 13.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, dar și pe scena de pe splaiul Independenţei vineri, 31 iulie, între orele 17.00 – 18.00. Aceștia ne-au povestit că nu au văzut în viaţa lor o bătaie de joc mai mare decât acest concurs.
„La preselecţie a fost un juriu format din trei persoane, preşedinte am înţeles că a fost domnul Stratulat. Au fost 17 – 18 numere de spectacol instrumental, dansuri, muzică uşoară şi populară, 12 au fost selectaţi pentru finală.
Vineri seară au evoluat copii pe scenă. Din anunţul de pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea s-a anunţat că vor fi premii în valoare de 2.000 de euro. Am înţeles de la altă mămică că la premiul II s-ar fi dat 100 lei.
Nu ştiu celelalte ce au avut în acea sacoşică, însă la noi au fost următoarele: o rochiţă, un pachet de cărţi de joc cu inscripţia CIUC şi mai era încă o cutie tot de CIUC, care conţinea un carneţel de notat, un creion şi un pahar de plastic”, ne-a declarat o mămică.

Musyk Gola, o mare păcăleală

Despre toate aceste acuzaţii, Georgiana Cocoşilă, reprezentantul firmei doljene Musyk Gola spus că le consideră neavenite că şi ei nu au dorit să păcălească pe nimeni.
La întrebarea cât au primit copii clasaţi pe primul şi al doilea loc, organizatoare nu a dorit să răspundă. „Au fost şi premii în bani, dar nu la toţi concurenţii, doar la locul I şi II. În primul rând am anunţat premii în bani şi în alte produse de la sponsori. Nu am specificat că vor primi toţi concurenţii bani. Cea de pe locul I a primit bani şi haine.
Specific faptul că în acordul de parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea nu sunt incluse aceste concursuri. Firma care a organizat acest eveniment a făcut lucrul acesta voluntar. Vreau să spun că premiile în produse sunt primite de la sponsori pe valoare zero. După cum ştiţi şi dvs. toate facturile pe sponsorizare vin cu factură valoarea zero, motiv pentru care noi nu putem justifica într-un fel sau altul premiile. Se pot verifica produsele la preţul pieţei. Vă rog să vă interesaţi cât costă hainele pe care le-am primit de la magazinul Chic Lady”.
Culmea ironiei, la locurile II şi III s-au clasat câte doi concurenţi, însă aceştia au primit o singură diplomă. „Nu ştiu, probabil că s-au gândit că o trag la xerox sau că o rup pe jumătate”, ne-a mai spus mămica indignată.