Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Inculpat în dosarul lui Dobrişan, mort în urma unui infarct

Constantin Bododea, unul dintre inculpaţii amplului dosar „Dobrişan – Ciogescu” a decedat, zilele trecute, în urma unui infarct. Alături de Dorin Dobrişan, Bododea fusese trimis în judecată pentru fapte de corupţie, procesul fiind acum pe rolul instanţelor de judecată din Călăraşi. Constantin Bododea, inginer în cadrul Compartimentului Logistică al CEC BANK –Sucursala Râmnicu Vâlcea era acuzat de luare de mită în formă continuată, uz de fals, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la infracţiunea de spălare a banilor. Practic, Bododea a luat un credit de la CEC Bank în valoare de 7 miliarde lei vechi, cu ajutorul lui Dobrişan şi a unor adeverinţe false, însă banii i-au revenit lui Dobrişan, care, de altfel, plăteşte şi ratele, după cum a susţinut Bododea în faţa anchetatorilor. Moartea lui Bododea complică lucrurile, mai ales din punctul de vedere al familiei acestuia, care, pe lângă drama ce o trăieşte, mai este îngrijorată şi de viitorul financiar. Aceştia au doar speranţa că Dobrişan va plăti ratele în continuare.

Reamintim că Dorin Dobrişan, fost director al CEC Bank, a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, uz de fals în formă continuată, infracţiune de spălare a banilor în formă continuată, complicitate la infracţiunea de delapidare în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave. Anchetatorii DNA îi acuză pe Dobrişan şi Ciogescu de presupuse afaceri de corupţie pe când Dorin Dobrişan era director al CEC Bank Râmnicu Vâlcea. Procurorii DNA susţin că Dorin Dobrişan ar fi primit şpagă patru limuzine, în valoare de 200.000 de euro de la administratorul Ovidiu Ciogescu, reprezentantul Electrovâlcea SRL. În schimb, cei doi au semnat contracte de lucrări nelegale. Tot în calitatea de şef de bancă, Dobrişan şi-a aprobat un credit de 1,2 milioane lei. Faptele au avut loc în perioada 2006 – 2008.

Ce spun procurorii despre inculpatul Bododea

Extras din rechizitoriul dosarului „Dobrişan – Ciogescu” în ceea ce-l priveşte pe Bododea Constantin:

… „La data de 13.12.2007, învinuitul Bododea Constantin, funcţionar în cadrul CEC Bank – sucursala Rm. Vâlcea a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 700.000 lei, pe o perioadă de 25 de ani, suma fiind virată în aceiaşi zi în contul nr. RO25CECVL0102RON0011829, deschis la CEC Bank – Sucursala Rm. Vâlcea.

Referitor la creditul contractat de Bododea Constantin de la CEC Bank SA- Sucursala Rm. Vâlcea, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei rezultă următoarele:

– Bododea Constantin a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 700.000 lei, pe o perioadă de 25 de ani, de la CEC Bank – sucursala Rm. Vâlcea, conform contractului de credit nr. RQ0712293154593/13.12.2007, suma în cauză fiind virată, în aceiaşi zi (respectiv 13.12.2007), în contul bancar nr. RO25CECVL0102RON0011829, deschis la CEC Bank – sucursala Rm. Vâlcea şi aparţinând lui Bododea Constantin (aşa cum rezultă din nota operaţiunii întocmită la data respectivă):

– la data acordării şi accesării respectivului credit bancar Bododea Constantin avea calitatea de salariat al CEC – sucursala Rm. Vâlcea, iar Dobrişan Dorin pe cea de director al respectivei sucursale bancare;

– la accesarea respectivului credit bancar au fost prezentate, în scopul atestării veniturilor realizate de solicitant şi soţia acestuia, următoarele documente: adeverinţă de salariu emisă de CEC – sucursala Rm. Vâlcea şi înregistrată sub nr. 27.440/03.12.2007 (pentru Bododea Constantin privind un salariu net lunar de 2.005 lei), adeverinţa de salariu emisă de Primăria Ocnele Mari şi înregistrată sub nr. 9.072/03.12.2007 (pentru Bododea Maria privind un salariu net lunar de 1.176 lei), precum şi adeverinţa de salariu emisă de SC LYZCONSTRUCT SRL Rm. Vâlcea şi înregistrată sub nr. 36/12.12.2007 (pentru Bododea Constantin privind un salariu net lunar de 7.883 lei). Cu privire la această ultimă adeverinţă de salariu (în speţă cea emisă de SC LYZCONSTRUCT SRL), se impun următoarele constatări:

– din cuprinsul acesteia rezultă că Bododea Constantin ar fi obţinut drepturi salariale nete, astfel: în luna septembrie 2007 – suma de 7.883 lei, în luna octombrie 2007 – suma de 7.883 lei şi în luna noiembrie 2007 – suma de 7.883 lei;

– angajatorul SC LYZCONSTRUCT SRL apare ca având sediul social în Rm. Vâlcea, str. Buda, nr. 20, cod unic de înregistrare 18341574, nr. de înregistrare la Registrul Comerţului nr. J38/82/2006;

– Bododea Constantin apare ca fiind angajat pe durată nedeterminată, în funcţia de inginer, cu un salariu de încadrare de 10.700 lei;

– conform adresei emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea şi înregistrată sub nr. 14.793/16.09.2010, rezultă că SC LYZCONSTRUCT SRL – C.U.I 18341574 nu apare înregistrată în baza de date a ITM Vâlcea ca având salariaţi.

Raportat la cele expuse anterior menţionăm că suma de 7.883 lei a fost luată în calcul privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate de către solicitantul Bododea Constantin, aşa cum rezultă din cuprinsul referatului de credit întocmit în cauză de Ciuteanu Alexandra Mădălina şi datat 12.12.2007. De asemenea, pe adeverinţa de salariu emisă de SC LYZCONSTRUCT SRL şi înregistrată sub nr. 36/12.12.2007, numita Ciuteanu Alexandra Mădălina confirmă prin semnătură verificarea telefonică a datelor înscrise în respectiva adeverinţă de salariu.

Practic, la accesarea creditului bancar în sumă de 700.000 lei au fost prezentate, ca şi acte doveditoare a veniturilor realizate, documente care nu atestă starea de fapt reală – respectiv calitatea de salariat al lui Bododea Constantin la SC LYZCONSTRUCT SRL; pe cale de consecinţă, veniturile consemnate ca fiind realizate de acesta (în sumă de 7.883 lei) sunt nereale şi nu trebuiau luate în considerare la analiza îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate de către Bododea Constantin, în vederea accesării efective a creditului bancar în sumă de 700.000 lei.

În susţinerea celor prezentate în paragraful de mai sus, precizăm şi faptul că, la pct. 22 din contractul de credit nr. RQ0712293154593/13.12.2007, se menţionează „clientul răspunde pentru autenticitatea documentelor prezentate de acesta sau de terţe persoane fizice şi juridice. În cazul furnizării unor date nereale, CEC are dreptul să rezilieze unilateral contractul şi să procedeze la recuperarea anticipată a creditului, conform prevederilor prezentului contract”.

În contextul analizei contractării creditului bancar anterior menţionat, în sumă de 700.000 lei, se impun şi următoarele constatări, aşa cum rezultă din documentele înaintate de CEC Bank – sucursala Rm. Vâlcea prin opisul înregistrat sub nr. 13394/07.09.2010:

– clientul se obligă să garanteze creditul prin ipotecă de rang I asupra imobilului situat în Rm. Vâlcea, Piaţa Centrală, unitatea nr. 4 – fapt consemnat atât în referatul de credit din data de 13.12.2007, cât şi în contractul de credit nr. RQ0712293154593/13.12.2007;

– imobilul anterior menţionat este proprietatea lui Al Kaddah Elena, aşa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală emis de Consiliul local Rm. Vâlcea şi înregistrat sub nr. 27.027/13.12.2007 şi din extrasul de carte funciară sub nr. 3.227/13.12.2007;

– în baza procurii autentificate sub nr. 3.263 din 23.08.2004 de Biroul Notarial Public Mitroi Maria din Rm. Vâlcea, Dobrişan Dorin este împuternicit să efectueze orice formalitate privind administrarea bunurilor mobile şi imobile ale soţilor Al Kaddan (Ghassan şi Elena), inclusiv ipotecarea sau gajarea acestor bunuri;

– astfel, în contractul de ipotecă nr. 3193 în 13.12.2007, autentificat sub nr. 2.793/13.12.2007 la Biroul Notarial Public Manea Andreescu Carmen Mirela, Ina Elena semnează ca reprezentant CEC – sucursala Rm. Vâlcea, iar Dobrişan Dorin ca mandatar al soţilor Al Kaddan, privind ipotecarea bunului situat în Rm. Vâcea Piaţa Centrală, unitatea nr. 4, pentru garantarea creditului în sumă de 700.000 lei acordat de CEC – sucursala Rm. Vâlcea către Bordodea Constantin;

– de menţionat că nici contractul de credit nr. RQ0712293154593/13.12.2007 şi nici actele adiţionale aferente acestuia din datele de 29.02.2008 şi 30.06.2008 nu sunt semnate de Al Kaddan Elena (fie direct, fie prin mandatar), deşi aceasta avea calitatea de garantat real. Mai mult chiar, cele două acte adiţionale anterior menţionate nu sunt semnate nici măcar de Bododea Maria, deşi aceasta avea calitatea de girant.

Este indiscutabil că adeverinţa emisă de SC Lyzconstruct SRL a fost întocmită în fals de către învinuitul Popescu Gheorghe Daniel, la solicitarea învinuitului Ciuteanu Alexandra-Mădălina şi a fost esenţială în obţinerea creditului de nevoi personale anterior menţionat.

Învinuitul Bododea Constantin a recunoscut utilizarea acestui document falsificat şi a precizat că în realitate suma de bani a fost utilizată de către inculpatul Dobrişan Dorin care avea şi obligaţia să restituie împrumutul contractat”.