La aproximativ trei săptămâni de la încarcerarea omului de afaceri vâlcean Gicuţu Deaconeasa şi a adjunctului Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Piteşti, au decis să-i trimită pe cei doi inculpaţi în judecată. În dosar mai apare de această dată încă un acuzat, care, spune procurorii, ar fi acuzat de mărturie mincinoasă.
Aşadar, dosarul a fost trimis pe rolul instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea, iar Gheorghe „Gicuţu” Deaconeasa este acuzat de comiterea a nouă infracţiuni de cumpărare de influență în formă continuată, dare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. De asemenea, adjunctul Gărzii Naţionale de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, este acuzat de trafic de influență în formă continuată și luare de mită.
Mită pentru avize de mediu
În rechizitoriul procurorilor anticorupţie se specifică foarte clar că, în perioada 2009-2011, în calitate de preşedinte al unei fundaţii, Deaconeasa i-a dat mită adjunctului Gărzii de Mediu pentru a beneficia de ajutorul acestuia în obţinerea unor avize de mediu şi a altor facilităţi. „Interesul inculpatului Deaconeasa Gheorghe a fost generat de faptul că, în zona respectivă, acesta deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârșia Lotrului. În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menționată, a promis darea de bani și de foloase și a remis suma de 35.000 lei și foloase, constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius” – se arată în comunicatul DNA.
Funcţionari corupţi
Primind mită de la Deaconeasa, adjunctul Gărzii de Mediu, Ion Marius Bărbulescu, s-a angajat să influenţeze funcţionari publici sau organe de conducere a unor instituţii publice pentru a-i obţine omului de afaceri din Vâlcea avize de mediu sau atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng. Mai mult, când firmele lui Deaconeasa erau verificate de diferite organe de control, Bărbulescu intervenea pentru a-i fi micşorate amenzile sau pentru ca anumite controale ale Gărzii de Mediu Vâlcea sau ale Ministerului Mediului și Pădurilor – Direcția de Inspecție și Control să-i fie favorabile lui Deaconeasa. „De asemenea, inculpatul Bărbulescu Ion Marius, a pretins și primit foloasele respective și în calitate de reprezentant al Gărzii Naționale de Mediu, membru desemnat în comisia de atribuire a administrării sitului Natura 2000 Parâng, constituită la nivelul Ministerului Medului și Pădurilor, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, privind procedura atribuirii administrării sitului Natura 2000 Parâng fundației reprezentată de inculpatul Deaconeasa Gheorghe, activitate finalizată la data de 29 martie 2011″ – mai spun procurorii DNA, în rechizitoriul lor.
Muniţie găsită la percheziţiile din decembrie 2014
Primul semn că Gicuţu Deaconeasa urmează să fie ridicat de procurori şi mascaţi a fost în data de 18 decembrie 2014, atunci când au avut loc percheziţii la domiciliul său, dar şi la sediul firmei sale de la Râureni. Pe lângă actele pe care le-au ridicat de acolo, oamenii legii au mai găsit şi 4 cartușe proiectil unic calibru 12/70, 87 cartușe cu bile de cauciuc, 28 de cartușe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm, 6 tuburi cartușe trase calibru 10/22T. „În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că inculpatul Deaconeasa Gheorghe a fost autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale/neletale, drept care i-a fost suspendat la data de 14.02.2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de către DNA-Serviciul Teritorial Pitești” – susţin procurorii anticorupţie.
Lasă un comentariu