Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Funcționari publici, beți criță în timpul serviciului

INSOLENȚĂ. Nici nu trecuse bine ora prânzului când cei doi ingineri agricoli de la Primăria Laloșu abia mai reușeau să se mai țină pe picioare. De și erau localnici la ușă care așteptau de ore bune întocmirea unor schițe cadastrale, cei doi stăteau în fața unor coli de hârtie și nu erau în stare să scrie nici măcar un cuvânt. În birou duhnea a alcool.Întrebat ce a băut, inginerul Dan Nițoiu a răspuns senin și mândru de el: „Coniac! Am fost peste drum în pauza de masă și am băut 100 g de coniac. Ce, am deranjat pe cineva?” se întreba Dan Nițoiu, vizibil iritat că cineva îl întreabă de ce a venit beat la primărie.

Colegul său de birou și pahar încerca să fie simpatic și spiritual. Mima foarte bine preocuparea pentru sarcinile de serviciu și încerca să fie serviabil cu cei care așteptau de patru ore să termine niște schițe. „Am fost la masă, am mâncat un sandwich și după aia am băut și eu un pahar. Dar nu-mi mai amintesc dacă astăzi sau ieri” , a spus Vasile Danciu.

Cei doi lucrează de mulți ani în primărie și toată lumea șitie că le place alcoolul, mai ales că  vin zilnic abțiguiți la birou. ” Am venit cu tata de la 7.00 pentru a  rezolva problema cu pământul. Am  zis că poate am noroc și nu-i găsesc pe ingineri beți. Am lăsat actele de dimineață și când am venit la 11.00 erau rupți de beți” , susține un localnic.

” Ce făcurăți mă, vă îmbătarăți?”

Aparent surprin și,  primarul și viceprimarul localității au încercat să salveze aparențele și s-au făcut că-i ceartă pe cei doi. ” Ce făcurăți mă, vă îmbătarăți? Vă dau pe mâna poliției” , amenința primarul.  Fără niciun rezultat însă, Dan și Vasile stăteau liniștiți la birou și se făceau că muncesc. ” Le-am spus de atâtea ori să nu mai bea la birou, n-am cu cine să mă înțeleg. Se fac de râs și mie îmi pun prefectura în cap.  Am fost la polițistul din comună să vină să le pună fiola, dar mi-au zis că nu au voie să-i testeze că nu sunt în trafic ” , se plânge primarul Ion Toma.

” Nu avem atribuții în acest sens, să își cumpere primăria fiole dacă vrea să probeze că funcționarii vin băuți la birou” , susține agentul Iulică Trică de la Poliția Laloșu.

Localnicii spun că beția este o stare de normalitate la funcționarii publici din Primăria Laloșu. Luna trecută contabilei primăriei i s-a desfăcut contractul de muncă  fiind surprinsă de mai multe ori în stare de ebrietate la birou. Primarul le-a cerut celor doi notă explicativă, iar cazul lor va fi analizat de comisia de disciplină din cadrul primăriei.

CODRUȚA ALEXANDRU