Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO – VIDEO: PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC

La data de 13.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea au efectuat un număr de 16 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județului Vâlcea, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reținut că, începând cu luna mai 2019, pe raza județului Vâlcea a fost constituit un grup infracțional organizat format din 14 suspecți, cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani, care a avut ca scop înființarea a cel puţin 5 culturi de cannabis, în vederea obţinerii unor cantităţi importante de droguri de risc, pe care intenționau să le comercializeze către terțe persoane.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reținut faptul că cei doi liderii ai grupului infracțional au racolat prin intermediari un număr de 4 suspecți care pentru a obține un câștig financiar rapid, au acceptat ca începând cu luna iunie 2019 să înfiinţeze culturi de cannabis, constând în 150-200 plante, la imobilele deținute de către acestia pe raza județului Vâlcea.
Aceste imobile erau situate în zone izolate şi greu accesibile, pentru a evita depistarea activităţii ilicite desfăşurate.
Creşterea şi îngrijirea plantelor a fost realizată de către membrii grupării, sub supravegherea celor doi lideri, care ulterior au procedat la punerea în vânzare a cantităţilor de cannabis pe piața ilicită din municipiul Râmnicu Vâlcea și a altor localități.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate 5 culturi outdoor de canabis, constituite cu peste 668 de plante în diferite stadii de dezvoltare, 1,5 kilograme cannabis, 20 de comprimate ecstasy, 2 țigarete confecționate artizanal, 7 grindere, recipiente cu urme de fragmente vegetale, 39 de telefoane mobile și 18 cartele S.I.M., 5 laptop-uri, 3 stick-uri de memorie, 2 carduri S.D., suma de 400 de euro și 4.480 de lei, autoturisme și alte bunuri ce urmează a fi indisponibilizate.
Cantitatea de cannabis rezultată de pe culturile astfel depistate este de cel puțin 60 kilograme și urma să fie comercializată de către liderii grupării la o valoare de piaţă de minim 500.000 euro.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea urmează a fi aduse, în vederea audierii, un număr de 16 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale și Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Pitești, Alba – Iulia și SCCO Sibiu, lucrătorilor din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, precum și lucrătorilor din cadrul Brigăzii Mobile de Intervenție „Frații Buzești Craiova” și Serviciului de Operațiuni Speciale Vâlcea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.