Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
sursa foto Mitrea Florin

FOTO: DROGURI, găsite în AUDI-ul implicat în accidentul MORTAL de la Fedeleşoiu!

sursa foto Mitrea FlorinSurse judiciare atestă faptul că în autoturismul implicat în accidentul de circulaţie de la Fedeleşoiu, de noaptea trecută, în care doi tineri de 21, respectiv 22 de ani şi-au pierdut viaţa, au fost găsite substanţe interzise (cannabis). Deocamdată, cercetările sunt în fază incipientă, însă oamenii legii urmăresc toate pârghiile, inclusiv dacă cei trei tineri au consumat droguri înainte de producerea accidentului.

N. Daniel, de 21 de ani și C. Andrei, de 22 de ani, și-au pierdut viața, iar şoferul, S. Mihai, este accidentat grav și internat la spital.

Cei doi tineri au murit la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unde au fost transportați, însă, din nefericire, medicii i-au resuscitat în zadar, constatându-se în final decesul.

Polițiștii de la Rutieră au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive, conducătorul auto al unui autoturism AUDI, de 21 de ani, a părăsit partea carosabilă spre stânga, intrând într-un copac. În urma impactului, doi tineri au decedat, pasagerul din dreapta față și spate, iar șoferul este rănit grav. La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției Rutiere din Râmnicu Vâlcea, precum și 3 ambulanțe și un echipaj de la descarcerare. Tinerii aveau vârste cuprinse între 21 și 22 de ani.