Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fostul şef al IPJ Vâlcea, Ilie Voica, artizanul eşecului Galei Economiei Vâlcene (Topul firmelor vâlcene)

Săptămâna trecută a avut loc un incident fără precedent în istoria de 24 de ani a organizării Galei Economiei Vâlcene (Topul judeţean al firmelor), eveniment pregătit minuţios de echipa Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea. În ultimele momente, toată lumea afacerilor vâlcene a fost anunţată că Gala a fost amânată, datorită condiţiilor nepotrivite de temperatură de la Centrul de Convenţii şi Expoziţii de la Seaca – Călimăneşti. Cum era şi firesc, toţi au blamat conducerea Centrului Expoziţional Seaca şi primăria oraşului Călimăneşti.
Dar sursele noastre ne-au dezvăluit adevăratul vinovat: SC LA FELICITA EVENTS SRL Călimăneşti, societate administrată de fostul şef al IPJ Vâlcea, Ilie Voica. SC La Felicita Events SRL Călimăneşti are, din 1 iunie 2017, încheiat un contract de închiriere cu Centrul de Convenţii şi Expoziţii de la Seaca pentru organizare de evenimente.

„Camera de Comerţ şi Industrie a contractat evenimentul Gala Economiei Vâlcene cu SC La Felicita Events SRL, patronată şi administrată de către Voica Ilie – fost şef IPJ Vâlcea. Evenimentul a eşuat din cauza lipsei căldurii ce trebuia asigurată de către Voica Ilie. Acesta trebuia să asigure atât masa, cât şi o temperatură adecvată pentru desfăşurarea evenimentului. Un reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie s-a deplasat în data de 17 noiembrie a.c., la ora 15, la Seaca şi a constatat că în interiorul pavilionului era o temperatură de 12 grade, lucru ce a împiedicat organizarea evenimentului, ducând la rezilierea contractului. În presă a apărut că vina ar fi a Primăriei Călimăneşti sau a SC Expo Nord Oltenia. SC La Felicita Events SRL are încheiat contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 01.06.2017 cu SC Expo Nord Oltenia patronată de Primăria Călimăneşti pentru Pavilionul Central Seaca în vederea organizării de evenimente” ne-au declarat sursele noastre.