Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

Fostul adjunct al Poliţiei Vâlcea, condamnat pentru corupţie, a ajuns scriitor după gratii!

Foto: Vocea ValciiDin lista deţinuţilor ajunşi mari scriitori peste noapte nu puteau lipsi şi „vedetele” din judeţul Vâlcea, care acum înfundă puşcăriile după ce au fost condamnate pentru fapte de corupţie. Primul detectat de presa centrală şi locală a fost fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, însă nu este şi singurul. Asta pentru că şi ex-adjunctul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, comisarul – şef Daniel Munteanu, a publicat o carte după gratii, în speranţa că va scăpa mai repede de puşcărie.

Acuzat şi condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, fostul inspector adjunct al Poliţiei Vâlcea îşi ispăşeşte acum pedeapsa în Penitenciarul Târgu Jiu. El a fost încarcerat la începutul lunii noiembrie 2014, iar pentru a-şi scădea din pedeapsă, Munteanu s-a gândit să scrie o carte. Astfel, comisarul – şef a ajuns scriitor, punându-şi semnătura pe lucrarea intitulată „Evaziunea fiscală în domeniul panificației”, carte pe care a început să o scrie în data de 9 martie 2015 și pe care a finalizat-o în data de 15 aprilie 2015 sub coordonarea profesorului Ion Stanciu, de la Universitatea din Craiova.

Cartea ce a fost scrisă în doar o lună se pare că a văzut lumina tiparului la Râmnicu Vâlcea, fiind scoasă de Editura Conphys. Ca urmare, cu ajutorul acestei lucrări fostul adjunct al IPJ Vâlcea a reuşit să îşi scadă 30 de zile din detenție. Însă, pe surse am aflat că Munteanu nu va putea fi eliberat condiţionat prea curând, el având anumite probleme în închisoare care-i vor îngreuna în instanţă cererea de eliberare înainte de termen.

Povestea de corupţie de la IPJ Vâlcea

Întreaga poveste de corupţie a ex-adjunctului Daniel Munteanu s-a petrecut în perioada ianuarie 2006 – septembrie 2008. Atunci, Munteanu, în calitate de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF), iar ulterior de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, a pretins şi primit lunar suma totală de 60.000 lei de la afaceristul George Dumitrescu, ce controla un grup de firme cu obiect de activitate producerea şi comercializarea alcoolului, în scopul protejării activităţilor pe care denunţătorul le efectua în cadrul acestui grup de firme.

De asemenea, în lunile iulie 2007 şi august 2008, Daniel Munteanu a pretins şi primit de la Dan Leasă contravaloarea a două pachete turistice în valoare totală de 13.914 lei pentru ca, în schimb, să-i protejeze activităţile ilicite şi să obţină soluţii favorabile omului de afaceri şi societăţilor comerciale pe care le controla în cauze penale aflate în lucru la IPJ Vâlcea.

Iar, ex-adjunctul Poliţiei Vâlcea, Daniel Munteanu, nu s-a oprit aici, activitatea infracţională a sa continuând. De data aceasta, el i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară, cu funcţie de conducere din cadrul I.P.J. Argeş, să facă demersuri pentru a afla dacă instituţiile abilitate desfăşoară activităţi ce ar putea avea ca obiect supravegherea sa informativă. De asemenea, în cursul anului 2008, Daniel Munteanu le-a cerut unor comisari ai Gărzii Financiare Vâlcea să favorizeze, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi agenţi economici din judeţul Vâlcea. În acest context, fostul poliţist l-a îndemnat pe Ştefan Apostolescu să dea mită unui comisar de la Garda Financiară pentru ca acesta din urmă să nu întocmească acte de constatare cu caracter contravenţional sau penal cu ocazia unui control efectuat la societatea administrată de acesta. Fiind audiat în calitate de martor, Apostolescu a făcut declaraţii mincinoase, nerecunoscând că a avut un astfel de dialog cu Daniel Munteanu.

În cursul anului 2008, fostul comisar şef le-a cerut unor agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Vâlcea să favorizeze mai mulţi conducători auto care au fost depistaţi în trafic încălcând legislaţia rutieră. Munteanu i-a determinat pe trei dintre poliţişti să facă menţiuni mincinoase cu ocazia întocmirii proceselor verbale. De asemenea, l-a determinat pe unul dintre şoferi să comunice date eronate cu privire la identitatea conducătorului auto pentru a nu fi sancţionat contravenţional.