Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fiul primarului din Sutești a fost condamnat la 7 ani de închisoare

PENAL. Situație dramatică în familia unuia dintre cei mai longevivi primari din județul Vâlcea. De câțiva ani, edilul localității Sutești, Ion Stănescu (foto), asistă înmărmurit cum fiul său este ținut după gratii pentru mai multe infracțiuni pe care le-a comis și nu-i vine să creadă. Niciodată un părinte nu- și învață copiii să încalce legea!

Nu cu mult timp în urmă, Florea Stănescu a primit și o sentință finală, în urma căreia a aflat că a fost condamnat la șiapte ani de închisoare cu executare, pentru furt de combustibil, clonări de carduri și chiar deținerea de droguri. Reamintim că, în anul 2010, în luna decembrie, fiul primarului din Sutești, a fost prins în flagrant în timp ce fura motorină din rezervorul unui tir, în urma unei razii a polițiștilor de la Investigații Criminale și cei de la Serviciul Rutier din parcările de pe DN 7. Astfel că, într-una din acele parcări, oamenii legii l-au surprins chiar pe Florea Stănescu când fura motorină. Asupra tânărului ce avea atunci 23 de ani a fost găsită cantitatea de 120 de litri de motorină, stocată în 4 recipienți din plastic. Inițial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat și de comiterea altor infracțiuni de acest gen, însă ulterior el a fost prezentat instanței de judecată, care a emis pe numele lui un mandat de arestare de 29 de zile. Până de curând, Florea Stănescu a fost închis la penitenciarul Coliba și din județul Argeș, însă de câteva zile a fost transferat la Penitenciarul din Târgu Jiu, în urma unui conflict cu unul dintre gardieni.

Reținut și pentru fraude informatice

De și are doar 25 de ani, fiul primarului din Sutești, Florea Stănescu, are la activ mai multe infracțiuni, pentru care a și fost reținut, cum ar fi fraudele informatice sau deținerea de droguri. Astfel, în vara anului 2009, Florea Stănescu a fost reținut, alături de alți 5 tineri, de procurorii DIICOT, fiind acuzat de fraude informatice. Grupul infracțional din care făcea parte și fiul primarului din Sutești s-a constituit în 2006 și a acționat inițial în județul Alba, după care și-a mutat centrul de operațiuni în Sibiu, respectiv în orașul Drăgășani din Vâlcea. Acuzațiile oficiale ale anchetatorilor au fost constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică în formă continuată și înșelăciune în convenție. Așadar, în prezent este judecat și pentru aderarea la un grup infracțional organizat.

CLAUDIA STANCIU