Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fiul deputatului Nae Simion-Pleșca, care şi-a împuşcat mortal fratele, a fost găsit

Sorin Pleșca, fiul deputatului moldovean Nae Simion-Pleșca, care și-ar fi împușcat mortal fratele mai mare, a fost găsit, la Chișinău, de către polițiști. Informația a fost confirmată de șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției Republicii Moldova, Gheorghe Cavcaliuc.

Potrivit acestuia, Sorin Pleșca se află într-o stare psihologică gravă și este supravegheat de medici.

În data de 7 martie, fiul mai mare al deputatului liberal-democrat Nae-Simion Pleșca din actualul Parlament al Republicii Moldova a fost împușcat mortal de către fratele său mai mic. Totul s-a întâmplat în apartamentul deputatului de pe strada Sfatul Țării din Centrul capitalei. Deputatul și soția sa se aflau acasă în timp ce frații se aflau în bucătărie, unde s-a întâmplat tragedia. Fratele mai mic este născut în 1990, iar cel care a decedat era născut în 1984.

După tragedie, Sorin a fugit de acasă cu mașina tatălui său. Automobilul a fost găsit în dimineața zilei de ieri, 8 martie, în orașul Bălți.