Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DOCUMENTE BOMBĂ cu firme protejate: Cristian Buican încinge spiritele la CET Govora!

Monotonia conferinţei de presă de la PNL Vâlcea de vineri, 11 noiembrie 2016, a fost spartă de preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, care a scos la iveală documente incendiare despre contractele unor firme protejate din presa din Vâlcea cu societatea CET Govora, aflată în insolvenţă. Deşi Cristian Buican a fost zgârcit în comentarii vizavi de situaţia creată, am reuşit totuşi să aflăm că în documentul respectiv, pe care-l prezentăm în imaginile care însoţesc acest articol, este vorba despre societatea Atlas Tour, editoarea publicaţiei Impact Real, unitate protejată în baza prevederilor Legii 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care, conform adresei de la Cet Govora, a avut încheiate contracte din 2012 până în prezent, pentru publicare anunţuri.

La solicitarea jurnaliştilor prezenţi de a da mai multe detalii, Cristian Buican a spus doar că firmele PSD căpuşează Cet Govora şi că dovada stă în adresa prezentată. Am citit de câteva ori adresa respectivă şi nu prea am văzut legătura cu PSD-ul, decât dacă firmele de media amintite au vreun membru PSD ascuns prin conducerea firmelor, ceea ce nu este cazul. Cel puţin, nu la vedere.

Şi oricât nu i-am agrea noi pe unii reprezentanţi ai firmelor de media care apar în adresă, nu putem să cădem victime ale jocului politic pe care îl face Buican, în perspectiva şedinţei de Consiliul Judeţean de luni, 14 noiembrie 2016, când se prefigurează schimbarea omului său, l-am numit aici pe semnatarul adresei, administratorul special de la Cet Govora, Mihai Mihalache cu Ştefan Prală, consilier judeţean liberal.

De fapt, prin prezentarea publică a respectivei adrese, Buican a mai demonstrat ceva, însă acesta va face obiectul unui viitor articol pentru că nu am dori să monopolizăm atenţia publică înainte de şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea. Este timp pentru toate!

Replica ATLAS TOUR SRL

Reacţia firmei protejate atacată de preşedintele PSD Vâlcea, Cristian Buican nu a întârziat să apară, Mirela Manu, administratorul Atlas Tour, acuzându-l pe Buican de influenţare a justiţiei într-un proces în care aceştia sunt implicaţi.

Domnule Cristian Buican,

Ca urmare a afirmaţiilor deosebit de grave referitoare la societatea noastră şi, implicit la reprezentanţii legali ai acesteia, pe care le-aţi făcut în cadrul conferinţei de presă susţinută de dumneavoastră in ziua de 11.11.2016, în care aţi alăturat numele societăţii noastre cu cel al PSD şi cu ideea de căpuşare a bugetului public, vă informăm că societatea Atlas Tour nu are în prezent nici un contract încheiat cu SC CET Govora SA şi nici nu a avut vreun contract de acest gen recent. După câte ştim, toate contractele de publicitate ale SC CET Govora SA au fost reziliate în acelaşi timp pentru toate instituţiile mass-media, lucru pe care îl cunoaşteţi cu siguranţă, dat fiind că în acea perioadă, la conducerea SC CET Govora SA se afla un reprezentant al PNL, iar administratorul special al CET Govora este în prezent domnul Mihai-Liviu Mihalache, numit tot în perioada când Consiliul Judeţean Vâlcea era condus de PNL. De altfel, informaţiile referitoare la contractele de publicitate ale CET Govora au fost făcute publice în acea perioadă.

Faptul că aţi decis să atacaţi societatea noastră, deşi cunoşteaţi aceste amănunte ne face să credem că scopul urmărit este fie acela de a influenţa justiţia în vederea soluţionării în favoarea dumneavoastră a procesului cu societatea noastră, care se află în prezent pe rol şi urmează să primească o soluţie în cel mai scurt timp, fie acela de a ataca PSD prin intermediul acestui subiect, în contextul în care luni, 14 noiembrie, două dintre punctele de pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Vâlcea (19 şi 20) vizează „mandatarea reprezentantului acţionarului unic Judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea „CET GOVORA” S.A. Râmnicu Vâlcea, să revoce mandatul administratorului special al debitoarei CET Govora S.A. Râmnicu Vâlcea, în cadrul procedurii insolvenţei”,

respectiv „Proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic Judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea „CET GOVORA” S.A. Râmnicu Vâlcea să desemneze administratorul special al debitoarei CET Govora S.A. Râmnicu Vâlcea, în cadrul procedurii insolvenţei”, iar persoana pe care doriţi să o menţineţi în funcţie la SC CET Govora SA este chiar administratorul special Mihai-Liviu Mihalache, cel care a semnat şi adresa pe care aţi pasat-o la conferinţa de presă de vineri, 11.11.2016 reprezentanţilor mass-media, în speranţa că vă veţi atinge scopurile personale sau politice prin intermediul acestora.

Mai mult decât atât, faptul că răspunsul distribuit de dumneavoastră presei vâlcene era transmis miercuri, 7.11.2016, aşa cum reiese chiar din adresa nr. 47154/7.11.2016 unei societăţi concurentă cu SC Atlas Tour SRL, probabil tot o societate protejată, dar vizează contracte încheiate de CET Govora tocmai în anul 2012 ne face să credem că acest atac la adresa societăţii noastre este unul cu acţiune mai largi care are drept scop lezarea imaginii şi posibilitatea societăţii noastre de a activa în continuare în sectorul economic local şi în mass-media.

Indiferent dacă acţiunea dumneavoastră de astăzi este o încercare de presiune asupra justiţiei pentru a obţine despăgubiri pentru persoana dumneavoastră, o încercare de şantaj politic, o strategie menită să afecteze activitatea economică a societăţii noastre sau pur şi simplu o încercare de a scoate de pe piaţa publicistică vâlceană o publicaţie care a avut curajul de a spune adevărul despre acţiunile dumneavoastră politice, suntem în măsură să vă informăm următoarele:

– Toate contractele încheiate de societatea Atlas Tour SRL, de la data înfiinţării şi până în prezent sunt legale, societatea noastră ducându-le la îndeplinire pe toate, conform obligaţiilor care îi reveneau.

– Nici societatea şi nici reprezentanta legală a acesteia nu au legătură cu PSD, reprezentantul legal al firmei nefiind până acum membru de partid nici în PSD, nici în altă formaţiune politică.

Drept urmare, invectivele pe care le-aţi formulat în cadrul conferinţei de presă la adresa noastră nu se justifică în nici un fel şi vă somăm ca în termen de maximum 24 de ore să informaţi toată presa vâlceană asupra acestor aspecte, întrucât, în cazul când, ca urmare a afirmaţiilor dumneavoastră, societatea noastră va fi lezată şi mai mult prin preluarea acestor afirmaţii mincinoase în cadrul unor publicaţii sau posturi TV locale sau regionale, vom fi nevoiţi să ne îndreptăm legal împotriva dumneavoastră, dar şi a jurnaliştilor care ar putea prelua aceste afirmaţii ca venind de la o persoană publică şi le-ar putea considera credibile, prejudiciind şi mai mult imaginea şi activitatea noastră economică.

Vă rugăm, astfel, să limitaţi pe cât posibil prejudiciul pe care ni l-aţi creat atât nouă, cât şi posibilul prejudiciu pe care îl veţi crea reprezentanţilor mass-media care vor prelua informaţia transmisă de dumneavoastră şi să nu implicaţi reprezentanţii mass-media în procese viitoare doar pentru a vă atinge dumneavoastră scopurile politice sau personale.

Cu stimă, Mirela Manu, Administrator SC Atlas Tour