O doctoriţă din Râmnicu-Vâlcea, care se afla în izolare la domiciliu, după ce a fost diagnosticată cu Covid-19, a fost găsită moartă în casă.
Femeia, în vârstă de 66 de ani, cadru medical la spitalul Orăşenesc Brezoi din Vâlcea, era vaccinată cu ambele doze de vaccin de la Pfizer, a intrat în izolare pe data de 31 august.
”Luni ieșea din izolare. A spus că se simte mai bine, dar nu are forță ca să vină şi a cerut concediu de odihnă. Ieri seară m-a sunat fratele că nu răspunde la telefon. Am sunat şi eu şi nu a răspuns la telefon şi am trimis o asistentă care locuiește în zonă şi nu a răspuns.
Atunci am sunat la 112 şi au intervenit autorităţile şi au găsit-o moartă în pat. Am înțeles că ultima oară a intrat pe WhatsApp duminică după amiază”, ne-a declarat managerul Spitalului din Brezoi, Vasile Cerbu.
Lasă un comentariu