Procurorii DNA nu au nicio jenă în a-şi pune sub acuzare colegii de la parchetele judeţene. La sfârşitul acestei săptămâni a venit rândul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În fapt, Vasile Balaican ar fi pretins suma de 5000 de euro pentru a interveni pe lângă un magistrat, pentru soluţionarea favorabilă a cauzei. Numai că, procurorul a fost „dat în gât” chiar de cel căruia i-a cerut banii şi care, în final, nu a fost satisfăcut de serviciile sale. Procurorul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
„În a doua jumătate a anului 2011, inculpatul Balaican Vasile, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a pretins de la o persoană (denunțător în cauză) suma de 5.000 euro.
În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, învestiți cu soluționarea dosarelor penale în care era cercetat denunțătorul și a promis că-i va determina pe aceștia să dispună, față de acesta din urmă, o soluție favorabilă.
În acest context, pe durata unui an, la diferite intervale de timp, denunțătorul i-a remis inculpatului Balaican Vasile, în tranșe, întreaga sumă pretinsă de 5.000 euro. Remiterea unei tranșe în valoare de 200 de euro a fost înregistrată de către denunțător, audio video, prin mijloace proprii” – susţine DNA.
Lasă un comentariu