Acasă Dezvăluiri Directorul Romsilva Vâlcea confirmă ancheta penală cu privire la vânzările de masă...

Directorul Romsilva Vâlcea confirmă ancheta penală cu privire la vânzările de masă lemnoasă

foto Facebook

foto FacebookReacţie promptă a directorului Direcţiei Silvice Vâlcea – Romsilva, ca urmare a articolului din Vocea Vâlcii, din ediţia tipărită de azi, 18 iunie 2015, articol intitulat „EXCLUSIV: Descinderi la ROMSILVA Vâlcea! Documente care au umplut o dubă, ridicate de DIICOT!”.

Directorul pesedist George Mihailescu a reacţionat pe reţelele de socializare, confirmând mare parte din informaţiile noastre. Şeful ROMSILVA Vâlcea susţine că, în ultimii trei ani cât a fost el director, nu a existat nicio licitaţie contestată. Păi, probabil din această cauză procurorii au considerat că au existat favoritisme, iar şefii de ocoale silvice au fost pe mână cu mafia lemnelor.

Iată şi dreptul la replică al directorului Mihăilescu, postat pe reţelele de socializare, cu precizarea că ne-am permis să îi corectăm greşelile din text: „În perioada 9 – 10 iunie 2015, doi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza unei ordonanţe, ca urmare a sesizării din oficiu, au ridicat pentru investigare documentele în baza cărora s-au organizat şi desfăşurat licitaţiile de vânzare masă lemnoasă la 12 direcţii silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva Bucureşti, printre care se află şi Direcţia Silvica Vâlcea şi la un ocol silvic din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti.

Precizez faptul că toate licitaţiile de vânzare masă lemnoasă organizate de Direcţia Silvică Vâlcea, sunt licitaţii publice deschise, cu strigare, la care participă în medie peste 50 de agenţii economici, iar în urma aplicării acestei proceduri, Direcţia Silvică Vâlcea a obţinut cele mai mari preţuri din ţară de vânzare a masei lemnoase.

De asemenea, este precizat faptul că de 3 ani, Direcţia Silvică Vâlcea nu a înregistrat nicio contestaţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestor proceduri.

Menţionez faptul că la licitaţiile de vânzare, care oferă la vânzare şi masa lemnoasă fasonată, participă şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor”.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.