Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Directorul economic de la Piețe Prest, Gheorghe Salomia, a împușcat accidental un paznic la vânătoare

TRAGEDIE. O partidă de vânătoare în localitatea Roești s-a sfârșit tragic pentru un tânăr de 35 de ani, care a fost împușcat accidental de unul dintre vânători. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 17 noiembrie a.c., în jurul prânzului, în Fondul de Vânătoare 27 Cernișoara, în punctul Olteanca. Victima, Octavian Teodorescu, din Lădești, era paznic de vânătoare al Fondului de Vânătoare Horezu din cadrul AJVPS Vâlcea, iar cel care l-a împușcat accidental este directorul economic de la Piețe Prest din cadrul Primăriei Râmnicului, Gheorghe Salomia.

Partida de vânătoare a fost una organizată de AJVPS Horezu, la care au participat nu mai puțin de 12 vânători și 6 gonaci, aceștia plecând în dimineața zilei de 17 noiembrie să împuște mistreți și vulpi. Tragedia s-a petrecut în jurul prânzului chiar când participanții la vânătoare se retrăgeau din pădure. La un moment dat, unul dintre vânători, directorul economic al Piețe Prest din cadrul Primăriei Râmnicului, Gheorghe Salomia, a alunecat, s-a dezechilibrat, iar arma de foc pe care o avea pe umăr, s-a descărcat accidental. Ghinionul a făcut ca în spatele vânătorului ce a alunecat să se afle chiar paznicul Octavian Teodorescu, care a murit pe loc, fiind împușcat în cap. ” Apelul de urgență s-a efectuat în jurul prânzului și s-a anunțat că un bărbat a fost accidentat mortal în timpul unei partide de vânătoare. Ajun și la fața locului, oamenii legii au constatat că era vorba de paznicul de vânătoare al Fondului de Vânătoare Horezu, care a fost împușcat accidental. Evenimentul s-a produs în momentul în care se retrăgeau de la vânătoare. Din păcate, zona respectivă este greu accesibilă, pământul fiind accidentat, iar unul dintre vânători s-a dezechilibrat și în acel moment i s-a descărcat arma de foc cu alice. Nefericirea a fost ca în spatele său să se afle paznicul de vânătoare, care a fost împușcat în cap și a decedat pe loc” „ne-a declarat șieful de post al Poliției Lăpușata, Cristian Neghină.

La fața locului a ajuns și o ambulanță, cadrele medicale fiind nevoite să constate decesul tânărului de 35 de ani, care era așteptat la locuința sa din Lădești de soția și fetița sa de doar 6 ani. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar pe numele directorului economic de la Piețe Prest, Gheorghe Salomia, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Trebuie menționat că printre vânători se aflau și patru invitați din județul Argeș, iar restul vânătorilor au fost din județul nostru. Toate armele acestora au fost ridicate de oamenii legii pentru a fi expertizate balistic.

ROMEO POPESCU