Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Diamant a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare

DECIZIE. Hotărârea nu este definitivă, Diamant putând face apel în termen de 10 zile, procesul judecându-se la Curtea de Apel Pitești.  

În data de 29 februarie a.c., rromul Alexandru Călin, zis și Diamant, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, magistrații vâlceni găsindu-l vinovat de tentativă de omor. Reamintim că, la începutul lunii iunie 2011, între rromii Alexandru Călin, zis și Diamant, și Didică Gunici s-a iscat un scandal monstruos în fața unui restaurant din Rm. Vâlcea, urmat de înjunghierea în hematoracele stâng a rromului Didică Gunici. Acesta din urmă a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea, pentru ca mai apoi să fie trimis la Spitalul Clinic din Craiova. Medicii craioveni au stabilit că lovitura de cuțit i-a pus viața în pericol lui Gunici, astfel fapta lui Călin „Diamant fiind încadrată de procurorul criminalist Alexandru Ionescu la tentativă de omor calificat. Diamant a fost chemat în nenumărate rânduri la Parchetul de la lângă Tribunalul Vâlcea pentru a da explicații asupra infracțiunii comise, acesta sustrăgându-se însă anchetei demarate. Într-un final, procurorii au cerut arestarea lui preventivă pentru 30 de zile în lipsă, decizând să-l dea în urmărire generală. În data de 18 octombrie 2011 însă, Diamant a fost prins, iar de atunci și până la condamnarea sa, el a fost ” cazat” la Penitenciarul Coliba și. ” În baza dispozițiilor art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal și art.175 alin.1 lit.i Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și alin.2 Cod penal și art. 76 Cod penal, condamnă pe inculpatul Alexandru Diamant ” zis Dinaur” , aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Coliba și, jud. Argeș, la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani ca pedeapsă complementară. Aplică art. 57 Cod penal; În baza disp. art. 71 Cod penal; Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza disp. art. 88 Cod penal și art. 350 Cod procedură penală; Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive începând cu data de 18 octombrie 2011 la zi și menține măsura arestării preventive. Constată că partea civilă Gunici Didică a renunțat la pretențiile civile. În baza disp. art. 14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 999 Cod civil; Obligă pe inculpat la plata sumei de 4.805,63 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență Craiova, cu sediul în Municipiul Craiova, județul Dolj și la plata sumei de 855,40 lei către Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea, cu sediul în Municipiul Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, reprezentând cheltuieli de transport și asistență medicală. În baza disp. art. 191 alin.1 Cod procedură penală; Obligă pe inculpat la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat” „se arată în hotărârea dată de magistrații Tribunalului Vâlcea. Trebuie menționat că hotărârea nu este definitivă, Diamant putând face apel în termen de 10 zile, procesul judecându-se la Curtea de Apel Pitești.

CLAUDIA STANCIU