Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DEZASTRU la Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu

Conducerea CET Govora se pregăteşte intens să preia minele de la Berbeşti şi Alunu şi să înfiinţeze Complexul Energetic Vâlcea. În această perioadă însă, directorul general Mihai Bălan a dat startul unui audit la Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu, pentru a putea face un plan de redresare. Numai că, ceea ce a descoperit până acum l-a pus pe gânduri, pentru că atelierele exploatării au fost devastate, iar oamenii pur şi simplu nu mai au materii şi utilaje cu care să lucreze.

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea, ce a avut loc vineri, 30 mai a.c., a fost votat bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii CET Govora S.A. Râmnicu Vâlcea, pe anul 2014, urmând ca acesta să fie rectificat în luna septembrie. Asta pentru că, directorul general Mihai Bălan intenţionează să investească în atelierele de la Exploatarea Minieră Berbeşti – Alunu, acolo unde, aşa cum spuneam totul a fost devastat. „Acesta este bugetul preliminar. Urmează pasul doi care probabil se va întâmpla în septembrie. Urmează preluarea minelor, iar atunci tot bugetul se va rectifica. În momentul de faţă suntem în faza de audit. Am făcut o convenţie cu cei de la Complexul Energetic şi din momentul în care iese Hotărârea de Guvern, vom face o dublă administrare pentru a putea să ne organizăm în timpul acesta. Problemele acolo sunt foarte grele. Atelierele sunt goale, nu au absolut nimic cu ce să lucreze. În următoarea perioadă ne aşteaptă cheltuieli destul de mari pentru readucerea Exploatării Miniere într-o zonă de eficienţă. Vă vom prezenta exact cum stă situaţia în momentul în care vom face preluarea. Acum facem rapoarte pe toate zonele. Facem audit pe parte de ateliere, stocuri, salarizare, electrică. O să prezentăm toate aceste rapoarte şi un plan. Trebuie să aducem această societate aşa cum a fost. În momentul de faţă trebuie să vă spun că nu mai este nimic acolo. Nu pot să vă mint. Oamenii nu au ce face, nu au cu ce munci. Acolo au existat ateliere de role, se recondiţionau tamburi, se reparau utilajele, se bobinau motoarele, iar acum nu se mai face nimic. În momentul de faţă nu mai sunt dotări să se facă aceste reparaţii şi nu mai există materiale pentru lucru. Va trebui ca, în următoarea perioadă, în bugetul rectificat să prindem nişte sume destul de importante pentru a duce zona la profitabilitate” – a declarat directorul CET Govora, Mihai Bălan.

Mihai Bălan: „Am de gând să facem depozite de cărbune pentru populaţie”

Directorul Bălan este optimist însă şi crede că societatea pe care o vor înfiinţa, Complexul Energetic Vâlcea, va deveni profitabilă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, el şi-a propus crearea unor depozite de cărbune pentru populaţie, susţinând că cererea este mare, iar oamenii nu au de unde să cumpere. „Putem să aducem această societate, într-un timp rezonabil, la parametrii de eficienţă cu următoarele condiţii: mărirea capacităţii de extragere. Am de gând să facem depozite de cărbune pentru populaţie, aşa cum a fost pe vremuri. Cererea este foarte mare, iar populaţia nu are de unde se alimenta. Au existat în judeţul Vâlcea mai multe astfel de depozite. Dacă stăm să le numărăm, cred că au existat circa 56 de astfel de depozite cu o capacitate de desfacere de 20.000 mii tone pe lună. Se poate face şi acum şi se poate rentabiliza societatea” – a mai spus directorul CET Govora.

Belciu: „Unităţile miniere din Vâlcea şi Mehedinţi au fost uitate”

Consilierul judeţean PSD Ion Belciu, ce locuieşte în Berbeşti şi munceşte la Exploatarea Minieră, susţine că minele din judeţul Vâlcea au fost lăsate intenţionat în paragină de Complexul Energetic Oltenia. „Eu nu pot decât să confirm ceea ce a spus domnul director Bălan. Situaţia economică a unităţii miniere este destul de precară, chiar dificilă. În ultimii ani stocurile de cărbune la Complexul Energetic Oltenia au crescut vertiginos. Sursele alternative de producere a energiei electrice s-au dezvoltat, au ocupat piaţă pentru că sunt mai ieftine decât producerea de energie pe cărbune. Acest lucru a dus la o atitudine oarecum de delăsare. Unităţile miniere care nu aparţin judeţului Gorj, respectiv Vâlcea şi Mehedinţi, au fost uitate. Aprovizionarea cu materii prime şi materiale pentru întreţinerea utilajelor de mare capacitate cu care se extrage cărbunele a lăsat de dorit. Aceste lucruri vor trebui repuse în normalitate. Până acum câţiva ani s-a acceptat ideea ca reparaţiile să se facă cu firme externe, cu costuri destul de majore şi atunci s-au devalizat atelierele noastre” – a spus consilierul judeţean Belciu.