Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DESCINDERI fără precedent ale DIICOT în 28 de județe, printre care și Vâlcea. 83 de persoane au fost reținute

La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO și a unităților subordonate au efectuat un număr de 386 de percheziții domiciliare, în cadrul unor ample acțiuni, vizând destructurarea unor grupări infracționale organizate, acțiuni ce s-au derulat concomitent pe raza județelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Argeș, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Alba, Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi a municipiului Bucureşti.

În urma audierilor efectuate, până în prezent, procurorii DIICOT au dispus măsura reținerii față de un număr de 83 inculpați, iar față de alți 27 s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cu ocazia activităților, au fost identificate 2 culturi care conțineau 100 de plante de cannabis și au fost indisponibilizate 423 de comprimate ecstasy, 830 de grame de cocaină, 3,5 kilograme de cannabis, 19,01 kilograme de masă vegetală de cannabis, 11,05 kilograme de substanțe psihoactive, 765 de grame substanță pulverulentă, 19 cântare electronice, 45 de grindere, 6 imobile, 6 autoturisme cu o valoare totală de 90.000 de euro, 13 laptopuri, 317 telefoane mobile, 197 cartele SIM, 80 de petarde, 3 arme neletale, 37 de cartușe, 301.260 de țigarete, 2.2 kilograme de aur, precum și sumele de 2.315.555 lei, 210.730 euro, 1.000 de dolari și 8.505 lire sterline.

Acțiunea reprezintă o continuare a activităților susținute desfășurate de către procurorii DIICOT în tot cursul anului 2020, finalizate prin întocmirea unui număr de 1543 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 3034 inculpați și au fost identificate 467 de victime ale infracțiunilor.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.