Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Denunţătorul avocatului de la Drăgăşani este fratele lui Bercea Mondialu

Potrivit site-ului lumeajustitiei.ro, denunţător în acest caz ar fi fratele lui Bercea Mondialu, Vasile Anghel, zis Amar Generalu.

Nu mai departe de luna trecută, procurorii DNA au anunţat că avocatul din Drăgăşani, Bogdan Mitrache, este anchetat penal pentru trafic de influenţă, după ce le-a promis unor inculpaşi, Ionel Călin şi Alina Ştefania Călin, că-i va ajuta să scape de acuzaţiile penale, dându-le de înţeles că are influenţă asupra magistraţilor Tribunalului Dolj şi Curţii de Apel Craiova. Bogdan Mitrache a pretins astfel în două rânduri şi a primit în trei tranşe suma de 29.000 de euro pentru a-l scăpa de închisoare pe Ionel Călin şi fiii acestuia, ce sunt arestaţi preventiv într-un dosar de vătămare corporală gravă. Pentru a fi cât mai convingător, avocatul vâlcean s-a prevalat de relaţia de rudenie apropiată cu fratele său, judecător din cadrul Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală.

Acum, avocatul din Drăgăşani a recidivat. El nu s-a învăţat minte şi a comis o nouă infracţiune, identică cu prima, pentru că procurorii DNA Craiova i-au făcut un flagrant joi, 26 iunie 2014, în urma căruia l-au şi reţinut.

Conform oamenilor legii, în cursul anului 2014, avocatul Bogdan Ion Mitrache din cadrul Baroului Vâlcea, i-a pretins unui denunţător suma de 20.000 euro susținând că va interveni prin intermediul fratelui său, magistrat judecător, la judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova, învestiți cu soluționarea unui dosar, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile denunțătorului, fiului acestuia și concubinei acestuia din urmă. „În data de 22.06.2014, Mitrache Ion Bogdan a primit de la martorul denunțător suma de 1.000 euro din totalul sumei pretinse, cei doi convenind ca diferența să-i fie remisă în perioada următoare, în mai multe tranșe: suma de 9.000 euro în câteva zile, 4.000 euro la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti şi 6.000 euro în perioada imediat următoare pronunţării hotărârii. În data de 26 iunie 2014, avocatul Mitrache Ion Bogdan a primit de la denunțător suma de 9.000 euro, în scopul mai sus menționat, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante. Din actele cauzei rezultă că măsura reţinerii este necesară, având în vedere, pe lângă alte aspecte, și faptul că inculpatul a mai fost cercetat tot sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în alt dosar, (vezi comunicat nr. 576/VIII/3 din 12 mai 2014), în care a recunoscut faptul că a pretins şi primit, în mod similar, suma de 29.000 euro, încheind cu parchetul acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 30 mai 2014, fiind sesizată, în acest sens, Curtea de Apel Craiova. Deşi nu s-a pronunţat o hotărâre privind acest acord, inculpatul a perseverat în activitatea infracţională, săvârşind în acest interval de timp, o nouă infracţiune de corupţie – trafic de influenţă, care vizează tot corecta înfăptuire a actului de justiţie şi care aduce atingere prestigiului magistraţilor judecători din cadrul Curţii de Apel Craiova” – se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Vineri, 27 iunie a.c., magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis să-l trimită după gratii, pentru 30 de zile, pe avocatul Bogdan Mitrache, începând cu data de 27 iunie 2014 până la 26 iulie 2014, inclusiv.