Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CRUZIME: Câini omorâţi în bătaie la adăpostul de la Feţeni

Mărturii cutremurătoare ale unei vâlcence care a dus un câine la adăpostul de la Feţeni, iar când a mers să-i ducă mâncare, ea l-a găsit mort. Florica Turcu spune că patrupedul era sănătos tun când a decis să-l ducă la adăpost pentru a-i fi găsit un stăpân, iar după două săptămâni el arăta jalnic, fiind bătut de îngrijitori până când şi-a dat ultima suflare. Comentariile noastre la scrisoarea acestei femei ar fi de prisos, ea povestind cu lux de amănunte cum s-a petrecut totul. „În urmă cu două săptămâni am dus în adăpostul la Feţeni un mascul de talie medie, de un an şi nouă luni, era sănătos, frumos, vânjos, cu o personalitate puternică. Am sunat des să ne interesăm de el, de felul în care s-a integrat, ce mai face, cum se simte şi de fiecare dată ne-au spus, după cum aveam să constatăm ulterior, aceeaşi minciună teribilă: este foarte bine, mănâncă, urmează să fie castrat şi va fi adoptat de cineva din Germania. Abia după două săptămâni am putut să mergem să-l vizităm în adăpost şi… groaznic de mare ne-a fost surpriza să-l găsim într-o stare mai mult decât înspăimântătoare! Cu greu l-am recunoscut, după ce l-am căutat de mai multe ori prin toate cuştile, era slab şi foarte slăbit, avea privirea stinsă, nu ne cunoştea, nu lătra, abia se mişca, era plin de noroi, îi curgeau bale dense din bot şi părea că are un fel de contracţii abdominale. Am rugat pe unul dintre îngrijitori să le dea câinilor din aceeaşi cuşcă cu el să mănânce din sacul de crochete pe care îl adusesem pentru ei. Toţi ceilalţi au mâncat, el nici nu a privit măcar în direcţia hranei. L-am strigat, i-am vorbit, l-am mângâiat pe botic, nu reacţiona în niciun fel. Singura reacţie pe care a avut-o a fost să schiţeze un mârâit către unul dintre îngrijitori, care se apropiase să-l «examineze» mai de-aproape. Am vrut imediat să ştim cum este posibil ca un câine aşa de puternic şi sănătos şi rezistent ca el să fi ajuns în acest hal şi ni s-a răspuns că, citez pe unul dintre îngrijitorii adăpostului (probabil şeful lor!), «unde vedeţi că îi este rău? A mâncat mereu, este foarte bine. Noi îi îngrijim aici!» . Am decis imediat să-l scoatem de acolo, însă ne-am lovit de împotrivirile medicului veterinar, care argumenta că trebuiesc îndeplinite mai întâi anumite proceduri, că nu putem lua câinele de la adăpost când vrem noi s.a.m.d. După multe insistenţe şi încercări, intervenind cu apeluri telefonice pe la cât mai multe persoane care ne-ar fi putut da o mână de ajutor să scoatem câinele de acolo s-a ajuns la acordul ca în dimineaţa următoare să mergem să îl luăm acasă. Am mers deci să-l luăm, împreună cu un medic veterinar de excepţie, decis să-i facă un control medical amănunţit şi să-l administreze imediat perfuzii şi tot ce era necesar pentru a-l pune pe picioare. Însă când am ajuns la Feţeni câinele era MORT! Şi deja fusese aruncat în tomberonul gunoaielor de lângă pădure!!! Cum este posibil aşa ceva? Una dintre îngrijitoarele adăpostului, o doamnă mai cu suflet, ne-a povestit tot ce s-a întâmplat de fapt cu câinele, ca de când a ajuns acolo nu s-a atins de mâncare absolut deloc şi că a fost bătut cu bestialitate de aşa-zişii îngrijitori ai adăpostului, iar în dimineaţa în care ne-am dus să-l luam acasă, ea l-a găsit mort şi cu sânge scurgându-i-se din fund. Care să fie explicaţia acestei morţi? Vă spun eu: violenţa! Am discutat apoi cu mai multe persoane care au avut de-a face cu acest adăpost de câini şi toate aceste persoane, fără excepţie, au confirmat faptul că sunt bătuţi cu cruzime câinii, sunt ţinuţi în condiţii groaznice, nu sunt niciodată vizitaţi de veterinarul adăpostului şi sunt chiar ucişi fără milă, zilnic! Deşi ştiu că nu am nicio putere să pot schimba această situaţie şi să nu se mai repete povestea câinelui nostru, dar totuşi nu pot să nu vă aduc la cunoştinţă ororile care se petrec în acest adăpost! Daca aveţi o inimă şi credeţi în dreptate, faceţi în aşa fel încât să fie traşi la răspundere şi pedepsiţi pentru faptele lor toţi cei în cauză (fără îndoială că Dumnezeu le va plăti cu aceeaşi monedă pentru faptele lor, însa aţi putea contribui şi dvs. la stârpirea răului!)” – ne-a scris Florica Turcu.

În cazul în care se dovedeşte că mărturiile acestei doamne sunt adevărate, Primăria Râmnicului trebuie să ia măsuri urgente, să dispună o anchetă, iar ucigaşii de câini să fie demişi.