Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consiliul Județean vrea să îl lase pe sindicalistul Pârvu fără hotelurile de la Voineasa și Vidra

MĂSURI. Vicepreședintele Dumitru Persu anunță începerea unor demersuri necesare pentru preluarea întregului patrimoniu deținut de sindicate din motive obiective, invocând motive ca proasta administrare și distrugere a construcțiilor hoteliere. ” Dacă mai stăm mult să ne uităm la ele și să ne cantonăm în niște mizerii promovate de alții, nu vom avea mare lucru de beneficiat. Deci, trebuie să intervenim ferm la nivelul guvernului actual pentru a prelua spațiile respective, inclusiv cele din interiorul stațiunii Voineasa, rezolvând problemele de proprietate care mai sunt acolo. Putem reabilita și moderniza spațiile de acolo și sunt convins că vom avea o stațiune de succes acolo” „a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu

Zilele trecute, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu, a luat o poziție fermă împotriva conducerii CNSRL Frăția, susținând că hotelurile de la Voineasa și Vidra ce sunt lăsate în paragină de sindicat trebuie să fie preluate de Consiliul Județean Vâlcea. Secundul președintelui Ion Cîlea crede că, prin anumite intervenții la Guvernul României, se poate realiza acest lucru, iar Consiliul va putea, astfel, să reabiliteze și să modernizeze hotelurile și să realizeze spații de cazare pentru turiștii ce vin să schieze la Domeniul Schiabil Transalpina. ” Eu am convingerea că la Voineasa vom avea un domeniu schiabil și mijloace de agrement raportate la ceea ce realizăm acolo de rang european. Cred că într-un timp scurt acolo vom asista la o activitate medie pe linia sportului și pe linia recreării oamenilor, pentru că este una dintre cele mai propice domenii pentru practicarea schiului. V-aș face o propunere și mă gândesc foarte serios să facem intervenții deosebite pentru preluarea clădirilor, spațiilor de cazare și a hotelurilor care la ora actuală sunt în paragină. Dacă mai stăm mult să ne uităm la ele și să ne cantonăm în niște mizerii promovate de alții, nu vom avea mare lucru de beneficiat. Deci, trebuie să intervenim ferm la nivelul guvernului actual pentru a prelua spațiile respective, inclusiv cele din interiorul stațiunii Voineasa, rezolvând problemele de proprietate care mai sunt acolo. Putem reabilita și moderniza spațiile de acolo și sunt convins că vom avea o stațiune de succes acolo” „a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu, a cărui declarație a fost susținută și întărită și de președintele Ion Cîlea.

Lanțul hotelier Vidra-Voineasa lăsat să devină o ruină

Este bine șitiut că județul Vâlcea deține cele mai cunoscute stațiuni turistice din țară, însă turismul este la pământ din cauza indolenței proprietarilor construcțiilor hoteliere, dar și a autorităților locale și județene. În zona Vidra „Voineasa, peste 3.000 de locuri de cazare sunt blocate din cauza intereselor și indolenței liderilor de sindicat care dețin în administrare hotelurile din zonă. Locul arată ca după un bombardament, cu toate că sindicatele au în administrare hotelurile din zonă de  80 de ani și mai bine. Investitorii interesați de concesionarea construcțiilor în paragină vin și pleacă alungați de liderii sindicali interesați de propriile afaceri, nu de soarta patrimoniului luat în administrare. Mai mult, conducerea CNSRL Frăția, în administrarea căruia se află hotelurile din Vidra, nu a plătit de ani buni impozitele către Primăria Voineasa, liderul Constantin Pîrvu declarând că nu este deloc motivat să- și achite datoriile.

Acum, CNSRL Frăția riscă să- și piardă dreptul de administrare asupra patrimoniul hotelier din stațiunea Vidra „Voineasa, reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea promițând că vor face toate demersurile necesare pentru preluarea întregului patrimoniu deținut de sindicate din motive obiective, putând invoca motive ca proasta administrare și distrugere a construcțiilor hoteliere.

CLAUDIA STANCIU