Arestarea fostului adjunct al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul – şef Gabriel Popa, este pusă la îndoială de mulţi dintre colegii săi din IPJ, dar şi de vâlcenii care l-au cunoscut pe poliţist. Sigur, nu contestă nimeni dosarul întocmit de procurorul DIICOT Vâlcea, Ştefan Balaban, şi nici probele pe care acesta se presupune că le are împotriva lui Gabriel Popa, însă trimiterea lui după gratii, fără o condamnare definitivă şi irevocabilă, este oarecum pripită. Distrugerea unei cariere ce părea a fi înfloritoare poate se va dovedi a fi o imensă greşeală, dacă, la finalul procesului, poliţistul Popa va putea să-şi dovedească nevinovăţia.
Avansări în grad, salarii de merit, calificative de „Foarte bine”…
Nu puţini sunt cei care susţin că Gabriel Popa putea fi judecat în stare de libertate, pentru că el nu prezenta un pericol public. Dovadă stă faptul că ex-adjunctul Poliţiei Municipale era considerat un poliţist model, un poliţist cu mari şanse să avanseze în carieră cum niciunul din colegii lui de generaţie nu ar fi făcut-o. Toate cazurile majore de furt, tâlhărie sau înşelăciune prin „Metoda accidentul” din municipiu au fost soluţionate de el, iar meritele sale au fost recunoscute şi recompensate.
Conform unei adrese a conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, din 2009 şi până în anul 2014, comisarul – şef Gabriel Popa a fost de trei ori avansat în grad înaintea îndeplinirii gradului, a primit salariu de merit sau majorări importante la salariu şi asta numai pentru merite sale şi pentru munca depusă în poliţie.
Iată şi adresa IPJ Vâlcea:
„La solicitarea dvs. referitoare la domnul Popa Gabriel Mihai, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, vă comunicăm recompensele obţinute de poliţist în ultimii 5 ani, astfel:
– la data de 01.01.2009 a fost recompensat cu «salariu de merit».
– la data de 30.11.2009 a fost recompensat cu «mulţumiri scrise» de către Ministrul Administraţiei şi Internelor pentru îndeplinirea în condiţii foarte bune a atribuţiilor şi misiunilor încredinţate.
– la data de 25.03.2011 a fost recompensat cu «avansarea în gradul profesional următor, respectiv cel de subcomisar, înaintea îndeplinirii stagiului minim».
– la data de 25.03.2013 a fost recompensat cu «avansarea în gradul profesional următor, respectiv cel de comisar, înaintea îndeplinirii stagiului minim».
– la data de 01.12.2014 a fost recompensat cu «avansarea în gradul profesional următor, respectiv cel de comisar-şef, înaintea îndeplinirii stagiului minim».
De asemenea, pentru semestrul II al anului 2014, a beneficiat de majorare salarială în procent de 50% din salariul de bază, pentru rezultate foarte bune obţinute în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Pentru toată perioada lucrată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a primit calificativul de «Foarte Bine» la evaluările profesionale anuale”.
Mărturiile lui Gabriel Popa
Din spatele gratiilor, poliţistul Gabriel Popa susţine că nu are nicio legătură cu „Clanul Lăbuş”, iar cu Ştefan Radu Drăghici şi cu Elena Larisa Ungureanu se întâlnea doar în scopuri operative. Ex-adjunctul Poliţiei Municipale spune că monitoriza activităţile infracţionale ale acestora, nu colabora cu ei şi în niciun caz nu a luat mită de la ei.
La percheziţiile domiciliare făcute la locuinţa poliţistului nu au fost găsiţi bani, nici măcar în portofelul lui Gabriel Popa, sau contracte de împrumut cu membrii grupării infracţionale. Mai mult, nu există interceptări care să ateste cu certitudine că ofiţerul de poliţie le-ar fi cerut bani celor doi membrii ai grupării infracţionale.
Mai trebuie menţionat că întreg dosarul în care este implicat are 14 volume, iar informaţii despre Gabriel Popa apar doar în volumul 10, acolo unde se regăsesc doar câteva pagini cu interceptări între Drăghici şi Ungureanu, care nu-l incriminează în mod direct.
Cere să fie cercetat şi judecat în libertate
Poliţistul Gabriel Popa – fostul adjunct al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost arestat preventiv miercuri seara, 14 ianuarie 2015, iar la sfârşitul săptămânii trecute avocatul său a contestat decizia magistraţilor Tribunalului Vâlcea. El cere eliberarea din arest la Curtea de Apel Piteşti, dosarul ajungând acolo în cursul zilei de vineri, 16 ianuarie 2015.
Aşadar, contestaţia depusă de avocatul poliţistului, Dragoş Ungureanu, se va judeca marţi, 20 ianuarie a.c. „Suntem încrezători, mai ales că pe numele său s-a reţinut o singură faptă, aceea de divulgare a unei adrese din baza de date a Poliţiei. De asemenea, se poate dovedi că nu este un pericol public şi poate fi cercetat şi judecat în libertate. Trebuie precizat că, în această fază, nu se va judeca procesul pe fond, ci doar măsura arestării preventive” – ne-a declarat avocatul Dragoş Ungureanu.
Lasă un comentariu