BĂTAIE DE JOC. Un raport de evaluare a Casei Tineretului, întocmit în anul 2007, a stabilit suma de vânzare a clădirii la prețul de 2.558.808 euro. Cu trei ani în urmă, Finanțele Publice Vâlcea au scos la licitație imobilul pentru o datorie istorică a fundației ce se ridica undeva la suma de 200 mii euro. Între timp, s-a reu șit sistarea executării silite asupra clădirii. Din păcate, conducerea nu a reu șit să achite debitul, iar în urmă cu doar câteva zile imobilul a fost, din nou, scos la licitație de către Direcția Finanțelor. De data aceasta, însă, suma la care a fost evaluată este derizorie: 715 mii euro.
Direcția Finanțelor Publice Vâlcea (DGAFP) motivează că ” anul 2007 a reprezentat un boom imobiliar în care prețurile au atins un maxim de piață. Valorile bunurilor imobiliare sunt cu mult mai mici – și cu 30 la sută – acum când piața imobiliară a scăzut, iar prețul atinge o valoare mai apropiată de realitate” . Chiar și așa, un simplu calcul matematic, ce poate fi făcut și de un copil din clasele primare, ne arată că dacă valoarea imobilului ar fi scăzut cu 30% din suma de 2.558.808 euro, cu cât a fost evaluată în 2007, atunci ar fi trebuit să se scoată spre vânzare cu peste 1,7 milioane euro. Așadar, unde este milionul de euro diferență? O fi intrat la apă?
Informațiile, extrase din documentele pe care le avem la dispoziție, pe care le vom publica în rândurile ce vor urma, demonstrează o realitate sumbră: în spatele demersului de scoatere la licitație a Casei Tineretului stau interese ascunse, de grup sau personale, mai mari decât ne-am putea imagina. De altfel, cititorii noști vor avea ocazia să- și dea seama, pe parcursul lecturării acestui articol, că, dacă ar fi dorit salvarea și sprijinirea, în continuare, a activităților pentru tineret, atât Consiliul Local, cât și cel Județean ar fi putut să salveze Casa Tineretului. Dar atâta timp cât, se spune prin târg, o serie de potentați locali și-au exprimat dorința de a cumpăra cea mai mare și impunătoare clădire din Vâlcea la un preț de nimic, lipsa de implicare a CL și CJ nu mai poate mira pe nimeni. De ce spunem asta? Pentru că oamenii de afaceri cu dare de mână, care au discutat șioptit pe la colțuri că doresc să achiziționeze imobilul, fac parte din cercul de interese ale PSD și PDL.
Bunuri subevaluate
Dintr-un raport de evaluare întocmit de Societatea Experților Tehnici SRL Rm. Vâlcea, comandat de DGFP Vâlcea, aflăm că suprafața desfășurată a Casei Tineretului este de 3.900 mp, amfiteatrul în aer liber are 836 mp, discoteca ” Enigma” – 1.732 mp, bazinul de înot cu dimensiuni olimpice – 1.065 mp, iar cel pentru copii – 624 mp. În prezent, clădirea este utilizată ca spațiu administrativ, rezidențial și comercial, care, potrivit analizei PUG, sunt permise legal. Tot în acela și raport, se spune că discoteca ” Enigma” , în suprafață de 836 mp, a fost evaluată la nu mai mult de 20 mii euro, adică nu mai scumpă decât o garsonieră poziționată în municipiu, valoarea de vânzare a amfiteatrului în aer liber, în suprafață de 565 mp, a fost estimată la doar 3.100 euro, iar a bazinului de înot la 41.500 euro, în timp ce bazinul pentru copii urma să fie vândut la 27.500 euro. Surpriză, gardul din plasă de sârmă fixată pe suport de metal, ce împrejmuiește Casa Tineretului, a fost estimat la 14.700 euro.
Președintele Fundației pentru Tineret Vâlcea, Ovidiu Udrescu, ne-a declarat că datorită neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu la timpul lor, F.J.T. este obligată să plătească în prezent câteva miliarde de lei vechi reprezentând penalități de întârziere, iar temerea că se încearcă acumularea de datorii pentru acapararea abuzivă a imobilului Casa Tineretului este în prezent justificată. În tot acest timp, în afară de plata debitelor curente către stat, F.J.T. a achitat în contul datoriei o sumă de aproximativ 400.000 lei, dovedind astfel buna credință și încercarea, chiar disperată, de a achita restanțele, situație în care se poate dovedi fără îndoială că nimeni nu se sustrage de la plata dărilor. Prin decizia de impunere nr. 5/11.01.2007, emisă în urma inspecției fiscale, organele de control au reținut în sarcina fundației, obligații fiscale de plată în cuantum total de 627.641 lei reprezentând: debite suplimentare – 291.584 lei; dobânzi – 278.560 lei; penalități stopaj la sursă – 5764 lei; penalități de întârziere – 51.733 lei. D.G.F.P. Vâlcea au dispus evaluarea bunurilor imobile sechestrate în acest sens fiind întocmit un prim raport de evaluare în anul 2007 de către Societatea Experților Tehnici Vâlcea S.R.L. Valoarea totală a patrimoniului rezultat în urma evaluării a fost stabilită la 7.983.480 RON fără TVA sau 2.558.808 EURO, după cum se poate observa cu mult peste valoarea creanței fiscale supusă executării silite” , susține Udrescu.
Vrea Maria Tudor Casa Tineretului?
Președintele FJT este de părere că organele de executare silită au procedat la o nouă evaluare, ” ce reprezintă o bătaie de joc pentru orice persoană întreagă la minte. Astfel, după ce cu doi ani înainte patrimoniul fusese ” subevaluat” la suma de 7.983.480 lei, în prezent acesta valorează 2.998.530 lei, de aproape trei ori mai puțin în condițiile în care prețul zonei nu a scăzut nici măcar la jumătate” . El spune că valorificarea întregului patrimoniu al fundației este nelegală și nejustificată în condițiile în care valoarea acestuia, de aproximativ 2.990.000 RON (conform ultimei evaluări), depășește cum mult valoarea creanței fiscale de aproximativ 800.000 RON care trebuie recuperată prin executare silită. ” De și în discoteca Enigma au fost făcute investiții de peste 800.000 lei doar în ultimele luni, respectiv aproximativ 1.400.000 lei în ultimii ani, aceasta a fost evaluată la suma de 212.000 lei, în afară de abuzul în sine rezultând și o lipsă elementară a bunului simț a evaluatorului atât față de F.J.T., cât și față de toți locuitorii județului, discutând aici despre un patrimoniu de utilitate publică. Potrivit dispozițiilor legale, F.J.T. Vâlcea este o persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică și fără scop lucrativ, al cărei patrimoniu este constituit din imobile fonduri bănești și alte active care au aparținut fostei organizații a Uniunii Tineretului Comunist din județul Vâlcea” , ne-a mai spus el. Astfel, din cele menționate de lege se desprinde faptul că patrimoniul, precum și destinația acestuia, de a servi interesului tinerilor din România, nu poate fi modificat.
Și pentru că am adus în discuție patrimoniul FJT, ne aflăm în posesia unui document care spune că ” bunurile care au aparținut la data de 22 decembrie 1998 fostei organizații a Uniunii Tineretului Comunist din județe și din municipiul București, preluate de fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București, vizate de prezenta lege, rămân în proprietatea acestora, iar în cazul în care, ulterior, au căpătat o altă destinație, se reintegrează, necondiționat și fără plată, în patrimoniul fundațiilor județene pentru tineret respective sau municipiului București, ce se constituie ca succesoare de drept” .
Până acum, în mod oficial, singura instituție care și-a exprimat dorința, oficial, de a se înscrie la licitația pentru achiziționarea Casei Tineretului la modica sumă de 715 mii euro, este Primăria Râmnicului. Contactat telefonic de redactorii publicației noastre, primarul municipiului, Romeo Rădulescu, ne-a declarat: ” Primăria Râmnicului se va înscrie la licitație, însă, nu înseamnă, neapărat, că o va și cumpăra. În cazul în care va fi așa, vom face din Casa Tineretului ceva profitabil” .
Pe de altă parte, totu și, Ovidiu Udrescu spune că ” nepăsarea statului timp de 6 ani de a- și recupera banii și scoaterea la vânzare a unui patrimoniu de utilitate publică ce nu poate fi înstrăinat, vânzarea unui patrimoniu care ar trebui să valoreze milioane de euro pentru o sumă de aproximativ 200.000 de euro, pot dovedi faptul că ceea ce se urmărește este un ” tun imobiliar” , în favoarea unor grupuri de interese coordonate de baroni locali sau chiar naționali, iar faptul că dosarul penal privind vechea conducere este nefinalizat după cinci ani de zile nu a făcut decât să se înțeleagă o legătură între lucrătorii de poliție, finanțe și vânzarea vastului imobil” , a conchis el. Așteptăm și noi, cu mare interes, să vedem cine va fi noul proprietar al Casei Tineretului. Tot mai adesea, în ultima perioadă, la bursa zvonurilor se aude că ar putea fi Maria Tudor. Rămâne de văzut!
Olivia Pîrvu – Cîrciu
Lasă un comentariu