Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: ziarulceahlaul.ro

Camion cu lemne transportate ilegal, oprit la Voineasa

FOTO: ziarulceahlaul.roPoliţişti, din cadrul Poliţiei Staţiunii Voineasa, au confiscat 17,8 metri cubi de material lemnos, transportat ilegal. La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul Poliţei Staţiunii Voineasa, l-au oprit pe drumul judeţean 701D, pe raza comunei Malaia, pe V.C.C., de 41 de ani, din comuna Sălătrucu, judeţul Argeş care transporta material lemnos, specia molid, cu un ansamblu de vehicule, format din autocamion şi remorcă.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat încălcări ale normelor legale privind transportul materialului lemnos, emitentul introducând un număr de înmatriculare diferit de cel al autocamionului oprit în trafic. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe V.I.D., cu amendă în cuantum de 6.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat cei 17,8 metri cubi de material lemnos, transportaţi ilegal.