Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Sorin Ghiţă nu mai este primar la Vlădeşti! A pierdut procesul cu ANI

Primarul localităţii Vlădeşti, judeţul Vâlcea, social-democratul Sorin Ghiţă, a pierdut definitiv procesul intentat de ANI, pierzând în acest fel şi mandatul de primar câştigat la alegerile locale din iunie 2016.

Urmează ca prefectul de Vâlcea, Radu Renga, să emită un ordin de încetare a mandatului lui Sorin Ghiţă, după ce Instituţia Prefectului Vâlcea va fi înştiinţată în mod oficial de decizie.

Amintim că primarul localităţii Vlădeşti, judeţul Vâlcea, social-democratul Sorin Ghiţă, a fost declarat incompatibil de ANI în aprilie 2014. Inspectorii de integritate susţin că alesul PSD Vâlcea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 septembrie 2009 – 24 aprilie 2012, el ocupând simultan funcţia de primar al comunei Vlădești şi funcţia de administrator, membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii gimnaziale „Grigore Mihăescu” din Vlădești. ANI consideră astfel că primarul Sorin Ghiţă a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Sorin Ghiţă, care a mai câştigat încă un mandat de primar la alegerile din data de 5 iunie 2016, a atacat decizia în justiţie, în prezent dosarul său judecându-se în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.