Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Facebook

Bălan, Drugan şi conducerea FJT Vâlcea, înşelaţi de escrocul Boncan

foto: FacebookDe câţiva ani, politicieni din Vâlcea, şefi ai administraţiei publice locale, oameni de afaceri sau simpli cetăţeni sunt înşelaţi de un individ care a fost crescut în centrele de plasament din Râmnicu Vâlcea şi care acum cerşeşte bani chipurile pentru a-i ocroti pe copiii orfani. De asemenea, într-o perioadă, pentru a mai escroca şi alte persoane, el se dădea ziarist sau funcţionar public, solicitând ajutoare financiare pentru persoane defavorizate sau persoane care au suferit un deces în familie

Este vorba despre Ion Boncan – 33 de ani, despre care Vocea Vâlcii a scris în urmă cu câţiva ani, atrăgându-le atenţia oamenilor legii asupra infracţiunilor pe care le comite în societatea vâlceană. Deşi i-au căzut victime zeci de persoane, poliţiştii şi procurorii din Vâlcea nu au reuşit să demonstreze înşelăciunile decât în cazul a şapte victime şi a unei fundaţii.

Astfel că, în vara acestui an, mai exact în data de 21 iulie 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au reuşit să finalizeze cercetările şi să-l trimită în judecată pe Ion Boncan, acuzându-l de comiterea a şase infracţiuni de înşelăciune calificată, a unei infracţiuni de înşelăciune şi a unei infracţiuni de tentativă la înşelăciune calificată.

Victimele sale sunt: Mihai Bălan, Constantin Toma Drugan, Mariana Muja, Vasile Văduva, Mihail Văduva, Nicolae Dobrescu, Teodora Tomescu şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret (FJT) Vâlcea. Părţi civile în proces, care s-au înscris cu un prejudiciu, sunt doar Mihai Bălan şi FJT Vâlcea. Stadiul procesului este incipient, magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea constatând miercuri, 2 decembrie 2015, că instanţa a fost legal sesizată şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriului nr. 4513/P/2013 întocmit la data de 15.07.2015 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea privind pe inculpatul BONCAN ION, trimis în judecată pentru comiterea a şase infracţiuni de înşelăciune calificată, prevăzute de art. 244 alin. 1- 2 Cod penal, a unei infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. 1 Cod penal şi a unei infracţiuni de tentativă la înşelăciune calificată, prevăzute de art. 32 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1- 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BONCAN ION. Stabileşte termen de judecată la data de 13 ianuarie 2016, pentru când se citează inculpatul BONCAN ION, părţile civile BĂLAN MIHAI şi FUNDAŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU TINERET şi persoanele vătămate MUJA MARIANA, DRUGAN CONSTANTIN TOMA, VĂDUVA MIHAIL, DOBRESCU NICOLAE şi TOMESCU TEODORA. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 02 decembrie 2015” – se arată în minuta instanţei.