Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Avocat bucureştean, încătuşat şi acuzat de evaziune fiscală

A comis infracţiunile încă din anii 2010 şi 2011, însă abia acum procurorii i-au pus cătuşele şi l-au pus sub învinuire pentru faptele sale. Este vorba de un avocat al Baroului Bucureşti – Florin Cătălin Ivan – care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Cazul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, joi, 10 martie 2016, au dispus reţinerea avocatului şi prezentarea lui în faţa magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

Conform anchetatorilor, avocatul Ivan era administrator a două societăţi în momentul în care nu a înregistrat în contabilitate anumite operaţiuni comerciale, el prejudiciind statul cu aproape 1,5 milioane de euro.

„În perioada 2010 – 2011, în calitate de reprezentant a două societăţi comerciale cu sediul social în municipiul Bucureşti, inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea acestora operaţiunile comerciale derulate şi nu a declarat în totalitate veniturile obţinute, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Astfel, acesta a cauzat un prejudiciu în valoare de aprox. 1.500.000 de euro, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.

La data de 10 martie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de Curtea de Apel Bucureşti, lucrători din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor, au efectuat 6 percheziţii domiciliare care au vizat imobilele deţinute de inculpatul Ivan Florin-Cătălin pe raza municipiului Bucureşti, a oraşului Voluntari (judeţul Ilfov) şi a judeţului Buzău, în vederea ridicării de documente financiar – contabile.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra unui număr de 5 imobile şi asupra unor conturi bancare identificate în proprietatea inculpatului” – se arată în referatul de arestare.