Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Arestați preventiv pentru evaziune fiscală

Procurori Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au solicitat instanței de judecată, în data de 9 mai 2012, arestarea preventivă a lui Augustin Mară și Valentin Săndulescu sub aspectul săvâr șirii infracțiunii de evaziune fiscală, iar magistrații Tribunalului Vâlcea au admis cererea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a celor doi, pentru o perioadă de 29 de zile. Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2010, că bărbații, în calitate de administratori de fapt ai unei societăți comerciale, au achiziționat cereale de la diferite persoane din județele Timiș și Mureș, întocmind în acest sens documente de proveniență fictive, înregistrate în evidențele primare ale societății, însă, au omis să evidențieze în contabilitate operațiunile comerciale și veniturile realizate cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în cuantum de 383.631 lei. RAUL POP