De doi ani de zile, citesc ziarul dumneavoastră pe Internet. Îmi place, dar nu pentru a vă lăuda vă scriu. Sunt român şi de 14 ani locuiesc în Chicago/America şi dorul de casă şi de ce se mai întâmplă prin Vâlcea noastră, mă încearcă zilnic. De aceea citesc toate ziarele din judeţul nostru pe care le-am găsit pe net. Dintre toate, Vocea Vâlcii are un alt stil, se simte că nu este un ziar de partid şi nu am constatat favoritisme politice sau ataşament politic. Felicitări pentru obiectivitate. Numai aşa vă câştigaţi cititorii constanţi şi îi păstraţi. În unul din articolele citit în ziar, vorbeaţi de aglomerarea puşcăriilor cu politicienii corupţi şi distrugători ai incipientei democraţii instaurate, plângându-vă că nu se mai construiesc penitenciare iar supraaglomerarea celulelor este evidentă. România pierde pe bandă rulantă procesele intentate la CEDO de condamnaţii cărora nu li se asigură condiţii civilizate şi sănătoase de penitenţă. În USA a existat ceva asemănător. Supra-aglomerarea devenise o problemă. Dar s-a găsit soluţia şi s-au înfiinţat puşcării în rural, în zonele agricole cu mulţi locuitori şi agricultură şi pomicultură dezvoltate. Puşcăriile acestea, pe lângă faptul că se auto-finanţează, mai şi dau bani la buget. Sunt construite gen ferme, puşcăriaşii îşi cultivă ei acolo cam tot ce mănâncă, în plus, orice proprietar de livadă din zona respectivă poate să aducă puşcăriaşi să îi culeagă fructele. Depune frumuşel o cerere, plăteşte o taxă (care este mai mică decât un salariu pentru un „culegător liber”) şi vine autobuzul cu puşcăriaşi şi gardieni şi îi culeg omului fructele. Evident, nu sunt trimişi la muncă „în afară ” decât cei cu risc mic de evadare. Avantajele sunt multiple. Proprietarul plăteşte culesul mai puţin. Puşcăria primeşte nişte bani. Statul primeşte nişte bani de la puşcărie. Puşcăriaşul, în sine, primeşte o mică parte din bani în cont, pe care îi poate folosi după eliberare. În felul ăsta, nu o să dea în cap pentru un pachet de ţigări, în prima zi după eliberare, o să aibă ceva bani de început. În plus, unii chiar pot învăţa valoarea banului muncit. Aşa ar trebui şi la noi! Cunosc un caz concret de proprietar de livadă din satul Pârâienii de jos, comuna Livezi, care s-a rugat de oamenii din sat să îi culeagă pomii. A primit răspunsuri de genul: „pentru 100 lei pe zi, nici nu mă dau jos din pat”. Că aveau ajutor social. Acelaşi proprietar a prins iarna pe unul din sat care tăia pomi din livada lui. Cică-i murea de frig nevasta în casă. A chemat poliţia, care poliţie i-a bătut tot lui obrazul: „E amărât, domne, pentru un copac să îl bagi în puşcărie?”.
La noi nu este problema locurilor de munca ci însăşi munca şi forţa de muncă. De lene, munca nu se vede! Vă va fi greu şi cu puşcăriile rurale şi cu leneşii comunali. Poate dacă publicaţi scrisoarea mea, se va interesa cineva din cadrul Ministerului de Justiţiei şi va îmbrăţişa ideea. Costurile nu sunt prea mari şi amortizarea cheltuielilor se va face repede. De fapt, la câţi politicieni sunt acum în anchetă, poporul român va avea nevoie urgent de o puşcărie nouă, specială pentru ei. Puşcăriile actuale sunt deja arhipline. Propun ca viitoarea puşcărie modernă şi încăpătoare să se numească Ion Iliescu (în „onoarea” celui care a creat Democraţia Originală Românească), iar puşcăriile rurale să poarte numele demnitarilor naţionali care au fost condamnaţi şi găzduiţi primii acolo.
Cu stimă, John Ignat – Rădoi