Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AFACERI ILEGALE CU FIER VECHI. Doi vâlceni au ajuns în spatele gratiilor

EVAZIUNE FISCALĂ. Dan Radu şi Mihai Petruţ sunt acuzaţi de evaziune fiscală, după ce au înşelat statul român cu aproape 1 milion de euro. În calitate de administratori ai unor firme ce se ocupă cu colectarea şi vânzarea de fier vechi, nu au înregistrat în evidenţele contabile circa 720 de facturi fiscale emise, după livrare, către 23 de firme.

Percheziţii în forţă ale oamenilor legii din Vâlcea la locuinţele a două familii de romi, bănuiţi că au păgubit statul cu aproape 1 milion de euro. Acţiunea a avut loc joi, 31 octombrie a.c., având loc trei percheziţii domiciliare. Doi dintre bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti, ei fiind ulterior prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cererea a fost aprobată de magistraţii Tribunalului Vâlcea, Dan Radu – 35 de ani, şi Mihai Petruţ – 23 de ani, ambii din Rm. Vâlcea, fiind „cazaţi” pentru următoarele 29 de zile în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. Acesta sunt bănuiţi că, în calitate de administratori ai unor firme ce se ocupă cu colectarea şi vânzarea de fier vechi, au creat statului un prejudiciu de aproape 1 milion de euro. „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment, a rezultat că, în perioada septembrie 2010 – iunie 2012, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale al cărui obiect de activitate consta în comerţul cu deşeuri şi resturi, nu au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale, un număr de aproximativ 720 facturi fiscale emise cu prilejul efectuării unor operaţiuni comerciale de livrare de mărfuri ori prestări de servicii către 23 de societăţi comerciale, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului. Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de aproximativ 4.409.000 lei (echivalentul sumei de 990.000 euro), iar pentru recuperarea acestuia s-au instituit măsuri asiguratorii asupra 7 autovehicule aparţinând inculpaţilor” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.