1

VÂLCEA: Avem copiii talentaţi! (FOTO)

Festivalul Concurs Naţional „Staruri Vâlcene” a avut loc în data de 29 iunie a.c. şi a reunit aproape 100 de copii de toate vârstele din judeţele Vâlcea şi Argeş, pasionaţi de canto clasic sau muzică uşoară. Alte genuri prezente în concurs au mai fost muzica tradiţională populară, rock, folck, instrumentală etc. Concursul a avut loc la Sala Lahovari a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, fiind organizat atât pentru debutanţi, cât şi pentru cei consacraţi. Festivalul a avut ca scop descoperirea, selectarea, îndrumarea, promovarea şi lansarea tinerelor talente. Juriul a fost format din preşedintele Federaţiei Star Music România, Constantin Oprea, preşedintele juriului lector universitar, profesor canto, Camelia Clavac, profesoara Iolanda Cherăscu, profesor Tiberiu Ninciuleanu şi doamna director al festivalului Elena Ilea.

Timp de 6 ore, concurenţii de toate vârstele şi-au etalat talentele artistice, ziua de duminică fiind pentru ei una plină de emoţii, dar şi de vibraţii pozitive. Vocile lor au făcut ca sala Filarmonicii să vibreze cu adevărat. S-a ascultat canto clasic, elevii din Piteşti excelând la această categorie, dar şi muzică uşoară. Cei mai mici dintre concurenţi au impresionat mai mult prin drăgălăşenie, însă au fost voci cu adevărat bune, dacă ne gândim că o tânără domnişoară de doar 7 ani a câştigat unul dintre trofee. A avut loc şi o expoziţie de pictură a unor elevi din Drăgăşani, pregătiţi de un profesor extrem de talentat.

La final, au încins atmosfera două trupe rock din Brezoi. „A treia generaţie” şi „Discipolii” au ridicat sala în picioare, fiecare trupă cântând câte două piese.

După ce toţi concurenţii şi-au putut etala vocile sau talentele, juriul a deliberat şi a stabilit clasamentul concursului. Astfel, la PICTURĂ, premiul pentru expresivitate i-a revenit Teodorei Neagoe, premiul special al juriului a fost pentru Maria Laura Popa, premiul Cel mai bun portret a fost oferit lui Andrei Nechita. Tot la pictură, premiul I a fost câştigat de următorii concurenţi: Ştefania Farcaş, Constantin Aurel Militaru şi George Enescu, iar premiul al-II-lea a fost câştigat de Andreea Dumitraşcu.

La categoria MUZICĂ UŞOARĂ, premiul special al juriului pentru DEBUT – Cea mai tânără voce a fost oferit concurentei Alexandra Popescu. Menţiunile au fost câştigate de Oana Ştefania Tălmaciu şi Raluca Bondoc.

Premiul III a fost decernat următorilor concurenţi: Stefany Colţa, Bianca Butuşină, Raluca Hondu, Ştefania Farcaş, Ioana Cătănoiu, Alexandra Figur, Karina Dobre şi Oana Oproiu.

Premiul II a fost câştigat de Anisia Ştefănescu, Alexandra Harcea, Elena Sandu, Larisa Tudose şi Oana Iordache.

Premiul I a fost oferit următorilor concurenţi: Flavia Popescu, Bianca Pătru, Oana Larisa Dincă, Teodora Miţaru, Nadira Petre şi Lorena Gherman.

Tot premiul I au primit şi Cristina Lorena Ciubotaru şi trupa Mlădiţe Brâncovenene pentru instrumental, cântat la fluier, respectiv pentru grupul instrumental de fluieraşi.

La categoria CANTO CLASIC, premiul III i-a revenit lui Cristian Toboşaru, premiul II a fost pentru Ştefania Rădulescu, iar premiul I a fost împărţit de Karina Dobre şi Şerban Dinu.

La categoria FOLCK, premiul III a revenit Aureliei Deaconescu şi Arianei Grafu, premiul II a fost câştigat de Miruna Răducă şi Marina Catinca Ivan, iar premiul I a ajuns la Daria Hanoaica.

La categoria MUZICĂ TRADIŢIONALĂ POPULARĂ, menţiune a primit Daniela Vasile, premiul III a ajuns la Cristina Laura Ciubotaru, premiul II a fost câştigat de Patricia Tudor, iar premiul I le-a revenit concurenţilor: Sandra Ştefan, Romina Vîlceanu, Mădălina Herăscu, Ştefania Herăscu şi Ştefania Cazacu.

Trofeul Festivalului la Canto clasic a fost câştigat de Daniel Macovei, la muzică uşoară Cristina Ene, la dans de trupa Fantasy Class, iar la muzică populară Graţiela Udubaşa.