Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trei actori ai Teatrului Anton Pann, prezenţi la Gala Tânărului Actor „Hop”, Costineşti 2014

De trei ani la rând Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea are reprezentanţi la unul dintre cele mai importante evenimente teatrale care se desfăşoară de ceva timp la Costineşti, Gala Tânarului Actor „Hop”. Actriţa Ioana Livia Predescu, participând la secţiunea grup, obţine premiul pentru cel mai bun spectacol. În următorul an, la secţiunea individual, pentru monologul Medeea Redux, de Neil LaBute, Amalia Huţan primeşte premiul Amza Pellea, pentru cea mai bună actriţă, premiul oferit chiar de fiica regretatului actor,Oana Pellea.

Pe 15, 16 şi 17 iulie UNITER a organizat, la Teatrul Naţional Bucureşti, preselecţia pentru Gala Tânărului Actor, unde s-au prezentat 179 de tineri absolvenţi ai facultăţilor de teatru din Bucureşti şi din ţară. La secţiunea Individual, comisia formată din Radu Afrim (director artistic al Galei Tânărului Actor), Marius Manole şi Mihaela Michailov a declarat admişi în concurs 38 de actori din 179 prezenţi. Printre cei 38 se numără şi Andrei Brădean, Reka Szasz şi Cătălin Asanache , actori ai Teatrului Anton Pann care ne vor reprezenta la această ediţie cu numărul XVII. Pe primii doi aţi avut până acum posibilitatea să-i vedeţi în câteva spectacole de forţă ale Teatrului Anton Pann. Despre Cătălin Asanache nu putem spune decât atât, vine de la aceeaşi şcoală de teatru din Cluj şi de la celaşi cunoscut profesor, Miklós Bács. În curând o să-l vedeţi în cea mai recentă premieră care va deschide stagiunea 2014- 2015 la Teatrul Anton Pann.

Reka Szasz a fost remarcată de către publicul vâlcean încă de la prima apariţie din spectacolul Revizorul de Gogol. A mai fost distribuită, rolurile reuşindu-i cu succes, în următoarele spectacole: Aproape (Almost, Maine) de John Cariani, pe scurt: CARAGIALE după I.L. Caragiale, Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, Trilogia Belgrădeană de de Biljana Sbrljanovic, Mai întâi te naşti de Line Knutzon şi O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii de de Simon Stephens/Mark Haddon.

Şi Andrei Brădean se face remarcat cu uşurinţă. Este distribuit în majoritatea spectacolelor,dar rolul din Trilogia belgrădeană şi nu numai, ni-l aduce foarte aproape şi ne convinge de talentul său şi forţa pe care oare. Cu energia pe care o au cei doi suntem convinşi că vor atrage atenţia juriului prezent la acest eveniment.

Alături de cunoscute personalităţi din lumea artistică precum Ana Ularu şi George Mihăiţă, din juriul competiţiei Galei HOP mai fac parte Gianina Cărbunariu, Tudor Giurgiu şi Ioana Marchidan. Gala Tânărului Actor – HOP are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular. Ediţia din acest an a Galei HOP, al cărei director artistic este regizorul Radu Afrim, se va desfăşura în perioada 9 – 12 septembrie, la Vox Maris Grand Resort din Costineşti.

Pentru că mai sunt doar câteva zile, până la desfăşurarea acestui eveniment, 9 septembrie, de pe acum le spunem celor trei actori, mult, mult success. Faptul că au fost selectaţi din 179 de actori, de un juriu prestigois, ne onorează. Din nou numele Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea se va alinia unor nume mari de actori şi unor consacrate teatre din ţară.