Prof. dr. Florin EPURE
Descoperirile arheologice ne arătă că acest frumos obicei, al dăruirii și purtării mărțișorului, precum și celebrarea primei zile a primăverii, coboară din preistoria umanității.
Cele mai vechi dovezi apărute în situl arheologic mehedinţean de pe malul Dunării, la Schela Cladovei, unde au fost găsite coliere de care erau agăţate mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, datează de acum aproximativ acum opt milenii! Purtătorii culturii mezolitice Schela Cladovei – Lepenski Vir duceau o viață sedentară, erau culegători, pescari, vânători și agricultori. Arheologii au dat aici, în premieră istorică, de urmele unui atelier de produs mărgele din malachit. Au fost găsite uneltele din silex folosite la fabricarea lor și piese de acest tip în stare brută dar și prelucrate de meșterii locali. Mai sunt și alte așezări neolitice unde au fost găsite o serie de astfel de obiecte, de amulete, care par să fi avut un rol benefic și apotropaic.
În Roma antică, începutul anului nou (mai cu seamă un nou an agricol) se celebra la 1 martie, încărcat cu toată sacralitatea ritualică. Începea și o lună care purta numele zeului Marte (Mart), ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu care personifica renașterea naturii la viață. Marte a fost la origini zeul primăverii, al vegetației, ulterior căpătând valențe războinice. De la acest zeu ne vine și denumirea Mărțișorului.
În această zi de 1 martie, la deschiderea anului agrar şi al sezonului armelor, preoţii transportă scuturile la For, unde marele pontif însoţit de fecioare face un sacrificiu. Salii iau atunci lăncile sacre în sacrarium Martis, urmând o procesiune prin Roma. Dansează acompaniaţi de un cântec de trompetă ale cărui strofe celebrează vechile divinităţi. Salii se adresează unui zeu sălbatic și răzbunător: Satur fu, fere Mars (Să fii satisfãcut, crudule Marte!).
La romani întâlnim practica cu origini străvechi etrusce de a dărui un obiect care avea rolul de a proteja copiii, mai ales la naștere. Ei primeau un fel de talisman care să-i apere de rău, o monedă sau o bulă de aur sau de argint (bulla) care se punea la gâtul noului născut și care era purtată de băieți până la vârsta majoratului (până la vârsta de 17 ani) și de fete până la căsătorie. Astfel de pandantive de tip bulla din Dacia romană au fost găsite la Ulpia Traiana, Potaissa, Gilău, Porolissum, Tibiscum, Napoca, sau Micia, dar și în Moesia Inferior, la Tomis, Callatis şi Tropaeum Traiani.
Tot la 1 martie, cetățenii Romei celebrau Matronalia, ziua în care bărbaţii ofereau daruri soţiilor şi mamelor. Această sărbătoare lunară, de sorginte matriarhală, ar putea să stea şi ea la baza obiceiului dăruirii mărţişorului. Mărţişorul poate fi considerat un “talisman lunar”, din această perspectivă. În plus, veacuri de-a rândul, mărţişorul era dăruit în prima noapte cu lună nouă din martie iar bănuţul găurit (simbol matricial feminin) era din argint sau aramă, metale ce stau şi ele sub semnul astrului selenar.
La vechii traci atribute similare cu cele ale divinității romane le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor și fecundității naturii.
Dacii îşi confecţionau, şi ei, simbolurile primăverii în timpul iernii pe care le purtau doar după data de 1 Martie. Mărţişoarele strămoșilor noștri nu erau altceva decât câteva pietricele albe şi roşii înşirate pe o sfoară.
Alte izvoare istorice arată că mărţişoarele constau în monede care erau atârnate de fire subţiri de lână vopsite în negru şi alb. Metalul din care era făcută moneda evidenţia statutul social al celui care o purta. Strămoşii noştri considerau că acest simbol aducea noroc dar şi vreme bună, fertilitate şi frumuseţe. Se purtau până la o dată la care pomii începeau sa înflorească după care aceste amulete, erau atârnate de crengile lor. În unele zone ale țării această practică se mai păstrează și astăzi.
Despre mărțișorul răspândit în tot spațiul carpato-danubiano-pontic amintește, pentru prima dată, boierul și cărturarul Iordache Golescu, în lucrarea sa „Condica limbii românești, alcătuită de dumnealui, Iordache Golescul Vel Dvornic al Prințipatului Valahiei, în zilele prea Înnălțatului nostru Domn Alexandru Dimitrie Ghica Voevod“ (1832).
În studiul său, „Sărbătorile la români“ (1898), etnograful și istoricul Simion Florea Marian scrie despre Mărţişor, Mărţiguş, Marţ, consemnând îndemnul de a-l purta: „Cine poartă mărţişoare/ Nu mai e pârlit de Soare“. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii.
Obiceiul mărțișorului este inseparabil de tradiția Babei Dochia, prezență creștină care a biruit o divinitate lunară și echinocțială. Șnurul mărțișorului a fost tors pe un fus al timpului care se scurge neîncetat, din primăvară în primăvară, de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
După cum putem observa, de-a lungul vremurilor, acest simbol s-a transformat permanent dar rădăcinile sale nu s-au pierdut niciodată. Tradiția mărţişorului se conservă la noi şi în ţările balcanice, pe filiera tracică, precum Bulgaria (martenitsa), Macedonia (martinca), la aromâni (marțu), dar şi la albanezii din Calabria (lidhka).
Simbol spiritual solar sau lunar, amuletă contra deochiului, farmecelor sau vrăjilor, ori talisman aducător de noroc, sub formă de şnur împletit, de bănuţ din argint, de trifoi cu patru foi, coşar ori ghiocel, de mii de ani mărţişorul continuă să ne împodobească și să ne poarte căldura și binele în suflete. Pentru mulţi este mai puţin important dacă acest obicei descinde din preistorie, din Antica Romă sau de la geto-daci. Cu adevărat important este că această zi din an este un răgaz de veselie şi dragoste.
Victor Hugo spunea că “primăvara este pentru suflet un surâs al infinitului”. Mărţişorul din această primăvară să vă aducă o viaţă cu zâmbete infinite și clipe fericite !